Curtea de Apel Bucureşti: Vineri, încep dezbaterile finale în dosarul ''Colectiv''

Curtea de Apel Bucureşti: Vineri, încep dezbaterile finale în dosarul ''Colectiv''

Curtea de Apel Bucureşti a programat pentru vineri începerea dezbaterilor finale din dosarul "Colectiv" în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni pentru abuz în serviciu.

Magistraţii au stabilit ca ultimele termene din acest dosar să fie programate vineri, luni şi marţi, după care vor delibera şi pronunţa o decizie finală.

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii.

Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

Totodată, cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani.

Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani, Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moţoc, instanţa a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

Decizia Tribunalului Bucureşti a fost atacată cu apel de persoanele condamnate, dar şi de către procurori. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…