CUTREMUR! Curtea Supremă, reacție FURIOASĂ după ce pesediștii, în frunte cu Proasta României, au atacat sentința lui Dragnea!

CUTREMUR! Curtea Supremă, reacție FURIOASĂ după ce pesediștii, în frunte cu Proasta României, au atacat sentința lui Dragnea!

Risc Seismic

Curtea Supremă, reacție FURIOASĂ după ce pesediștii, în frunte cu Proasta României, au atacat sentința lui Dragnea! „Membrii executivului sau legislativului nu au căderea să aprecieze în ce măsură o hotărâre judecătorească va fi menţinută sau nu în căile de atac şi nici nu au competenţa legală de a constata că aplicarea legii este sub influenţa arbitrariului, toate aceste competenţe aparţinând instanţelor de control judiciar sau Inspecţiei Judiciare, atunci când există indicii că s-ar fi săvârşit o abatere disciplinară”. ... ne îndoim de sinceritatea unui astfel de demers atunci când el este dublat de afirmaţii potrivit cărora este evident că hotărârile au fost politizate sau reprezintă un răspuns vindicativ la presiunea străzii., se arată într-un comunicat dat vineri publicității de Biroul de Presă al instanţei supreme. Reacția Înaltei Curți de Casație și Justiție vine după ce Proasta României, ministrul de interne Carmen Dan, ministrul justiției, Tudorel Toader și alți lideri PSD au criticat criticat condamnarea liderului PSD.

Magistrații ICCJ spun că acuzațiile aduse Instanței supreme potrivit cărora nu ar fi ținut cont de deciziile Curții Constituționale nu pot fi primite, având în vedere că hotărârea pronunțată ieri în cazul liderului PSD, Liviu Dragnea, nici măcar nu a fost motivată.

Redăm integral comunicatul Înaltei Curți de Casație și Justiție

”Potrivit art. 126 alin. 1 din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Prin urmare, respectarea Constituţiei şi a principiului separaţiei puterilor în stat impune ca justiţia să se realizeze numai în sala de judecată şi numai în baza dispoziţiilor constituţionale ale legii.

Derularea procedurilor judiciare într-un stat de drept presupune faptul că judecătorii sunt singurii în măsură să se pronunţe asupra temeiniciei unei acuzaţii, în baza probelor aflate la dosar, dar şi faptul că orice analiză asupra celor statuate în primă instanţă nu poate fi realizată decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

De aceea, membrii executivului sau legislativului nu au căderea să aprecieze în ce măsură o hotărâre judecătorească va fi menţinută sau nu în căile de atac şi nici nu au competenţa legală de a constata că aplicarea legii este sub influenţa arbitrariului, toate aceste competenţe aparţinând instanţelor de control judiciar sau Inspecţiei Judiciare, atunci când există indicii că s-ar fi săvârşit o abatere disciplinară.

Înalta Curte a apreciat întotdeauna libertatea de exprimare dar reaminteşte că, potrivit jurisprudenţei CEDO, libertatea de exprimare nu are caracter absolut nici măcar atunci când este vorba de justiţie.

De aceea, a susţine că Înalta Curte a încălcat deciziile Curţii Constituţionale înainte de a cunoaşte conţinutul şi raţionamentul logico-juridic al hotărârii nu poate sluji în nici un fel la corecta informare a publicului şi este de natură a arunca îndoiala şi neîncrederea asupra actului de justiţie.

Apreciem îndemnul la cumpătare, dar ne îndoim de sinceritatea unui astfel de demers atunci când el este dublat de afirmaţii potrivit cărora este evident că hotărârile au fost politizate sau reprezintă un răspuns vindicativ la presiunea străzii.

Cumpătarea, atunci când este vorba de hotărâri judecătoreşti, presupune cunoaşterea aprofundată a procedurilor judiciare, dar, mai ales, a motivării hotărârii judecătoreşti în discuţie.”

*** Comunicatul aproape ireal transmis joi de râma sclavă Viorica Dăncilă după condamnarea Infractorului: 

„Decizia instanței de judecată în cazul președintelui PSD ne arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influența arbitrariului. Liviu Dragnea a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de un articol pentru care există deja o decizie a CCR că trebuie modificat pentru a fi în acord cu regulile Constituției.

Într-un stat democratic, incertitudinile nu au ce căuta în înfăptuirea actului de justiție, iar atât timp cât există decizii ale CCR pe care unii judecători le acceptă, alții nu, nu ne putem gândi decât că această hotărâre de condamnare nu se va menține și după recursul din apel.

Cred cu tărie în nevinovăția președintelui PSD și îl asigur de toată susținerea mea la conducerea partidului și a Camerei Deputaților – aceasta este singura atitudine corectă pentru respectarea prezumției de nevinovăție, așa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343.

Consider că cei care cer demisia președintelui PSD înainte de pronunțarea unei decizii finale, încalcă grav Constituția României, Directivele Europene și standardele Comisiei de la Veneția, care garantează toate prezumția de nevinovăție. Guvernarea PSD -ALDE rămâne unită, obiectivele noastre, angajamentele noastre, determinarea noastră rămân aceleași. Vom realiza programul de guvernare și vom duce până la capăt angajamentele pe care ni le-am asumat în fața cetățenilor, uniți și puternici în fața tuturor piedicilor puse de cei care nu doresc binele acestui popor.”

Risc Seismic


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro