Cutremur de 6,4 la granița Turcia-Siria, la două săptămâni după seismele care au ucis zeci de mii de oameni

Risc Seismic

Un seism cu magnitudinea 6,3, produs la adâncimea de 2 kilometri, a lovit luni regiunea situată la frontiera dintre Turcia şi Siria, a anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), transmite Reuters.

Cutremur în zona de frontieră Turcia - Siria  FOTO Profimedia

Cutremur în zona de frontieră Turcia - Siria FOTO Profimedia

Cutremurul s-a produs la câteva ore după ce şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a declarat că Washingtonul va ajuta Turcia "atât timp cât este necesar" în urma seismelor devastatoare produse în aceeaşi regiune în urmă cu două săptămâni, potrivit Agerpres.

Seismul vine la două săptămâni după altele două, cu magnitudinea de 7,8 și 7,5, care au zguduit Turcia și Siria. Agenţia turcă pentru gestionarea dezastrelor naturale (AFAD) sisține că de atunci au fost înregistrate cel puțin 6.000 de replici.

Potrivit AFAD, au fost înregistrate replici seismice "la fiecare trei sau patru minute" după cutremurul iniţial, iar aproximativ 40 dintre ele au avut magnitudini de peste 5, a declarat Orhan Tatar, directorul acestei agenţi, în faţa jurnaliştilor de la Ankara, scrie Agerpres.

Specialiştii în seismologie se aşteaptă ca astfel de replici să se producă şi în perioada următoare, afectându-i pe "localnicii deja traumatizaţi", a mai spus oficialul turc.

Peste 46.000 de victime

Seismul de la începutul lunii februarie a ucis peste 46.000 de oameni, a distrus sau a avariat aproximativ 150.000 de clădiri şi a lăsat alte zeci de mii de persoane fără locuinţe în sud-estul Turciei.

Potrivit agenţiei de presă Reuters, bilanţul acestor seisme a depăşit 46.000 de morţi.

Autoritățile turce au decis încetarea operațiunilor de căutare și salvare a victimelor în aproape toate provinciile, după 14 zile de la producerea seismului, cu toate că, în mod miraculos, au mai fost găsite victime în viață la 13 zile după cutremur.

În două provincii încă mai sunt căutate posibile victime în viață. Echipele de salvare utilizează aparatură NASA, capabilă să detecteze cele mai mici mișcări produse de bătăile inimii sau respirație, pentru a găsi eventuale persoane care mai sunt în viață .

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?