Cutremur în PSD! Deputat PSD pus sub CONTROL JUDICIAR pentru o MITĂ de 400.000 de EURO!

Cutremur în PSD! Deputat PSD pus sub CONTROL JUDICIAR pentru o MITĂ de 400.000 de EURO!

DNA a demarat actiunea penala fata de deputatulul PSD Ioan Muntean si l-a pus sub control judiciar pentru 60 de zile, acesta fiind acuzat ca a luat mita 400.000 de euro pentru a interveni la o companie de stat sa-si plateasca datoriile catre o firma privata.

Muntean este presedintele PSD Neamt si deputat aflat la al patrulea mandat.

Deputatul PSD este acuzat de DNA de trafic de influenta si de spalare de bani.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 26.05.2017, a inculpatului

MUNTEANU IOAN, deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- trafic de influență,
- spălare de bani.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La sfârșitul anului 2009, inculpatul Munteanu Ioan, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) un procentaj de 5% din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia și o societate comercială cu capital majoritar de stat.
În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă directorii societății beneficiare a contractelor, față de care a pretins că are influență, pentru ca aceștia să facă demersurile necesare deblocării plăților restante către firma omului de afaceri.
Procentajul respectiv, reprezentând 400.000 euro, a fost primit de inculpatul Munteanu Ioan, în trei tranșe, din care 350.000 euro i-au fost remiși personal în perioada 2009-2010.
Pentru a disimula adevărata natură a provenienței ultimei tranșe de 261.373,40 lei (aproximativ 50.000 euro), în cursul anului 2011, între societatea omului de afaceri și o firmă administrată de o rudă a inculpatului a fost încheiat un contract fictiv de prestări servicii.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Munteanu Ioan trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești sau la sediile instanțelor de judecată, ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Munteanu Ioan i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.


Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Un raport devastator despre manipulatorii folosiți de PSD pentru a-i deruta și ațâța pe români pe tema COVID-1…

2 De citit! Asta a lăsat PSD moștenire României!

3 Ciolacu, reacție dementă după ce a fost amendat de Poliție! Imbecilul se dă persecutat politic!

4 FOTO I-o fi amendat cineva? Liderii PSD Ciolacu și Tudose chefuind într-un local care trebuia să fie închis

5 VIDEO Scene violente la Cluj: Femeie târâtă prin noroi de poliţişti şi băgată cu forţa într-o ambulanţă. Expli…