„Cutremur“ la Craiova: Neagoe, demis de Rotaru! Comunicatul clubului oltean

„Cutremur“ la Craiova: Neagoe, demis de Rotaru! Comunicatul clubului oltean

Risc Seismic

Fotbalul românesc e la pământ și din cauza oamenilor care sunt la putere. Adică, niște indivizi pentru care noțiuni precum planificare, strategie și răbdare sunt inexistente. Dovadă și ceea ce tocmai s-a întâmplat la Universitatea Craiova. Aici, după numai două etape din noul campionat, antrenorul Eugen Neagoe (55 de ani) a fost demis! Atenție: formația olteană a înregistrat o victorie, 2-0 cu Dinamo, și o remiză, 0-0 cu Oțelul Galați.

Eugen Neagoe și-a pierdut locul de muncă, imediat după startul Superligii. FOTO: Arhiva Adevărul

Eugen Neagoe și-a pierdut locul de muncă, imediat după startul Superligii. FOTO: Arhiva Adevărul

Așadar, Neagoe părăsește Craiova fără înfrângere în noua stagiune! Ceea ce denotă faptul că patronul Mihai Rotaru n-avea încredere în el și abia aștepta să-i desfacă înțelegerea. Surprinzător e că finanțatorul Craiovei n-a luat această decizie, după terminarea sezonului precedent. Pentru că, în acest caz, înlocuitorul lui Neagoe ar fi avut șansa de a pregăti echipa în pauza competițională. Acum, lotul Craiovei trebuie preluat din mers și, potrivit speculațiilor, în pole-position pentru postul de antrenor e Marius Șumudică (52 de ani), liber de contract.

Până să vedem cine va fi instalat pe banca Universității Craiova, clubul a confirmat, în mod oficial, plecarea lui Eugen Neagoe.

Universitatea Craiova și antrenorul Eugen Neagoe au hotărât, de comun acord, rezilierea contractului. Îi dorim mult succes în continuare!“, a anunțat formația din Bănie. Instalat la Craiova, în ianuarie 2023, Neagoe a rezistat pe bancă în 20 de partide oficiale: 9 victorii, 5 remize și 6 înfrângeri, golaveraj: 27-20.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Poză de visat urât...

2 Da, oameni buni, asta este adevărata față a Rusiei! / „Sunt în stare de șoc. Băiatul meu zace acolo din 8 mai. Nici măcar nu pot să-l îngrop”

3 Nu, nu e Isărescu, e proprietarul Lukoil, Alekperov...

4 David Popovici a refuzat elegant propunerea celor de la PSD. A spus «nu» la ceva ce mulți tineri și-ar fi dorit din plin

5 Vacanța de vis în Albania, transformată în coșmar. Povestea unui cuplu care s-a adresat Curții de Justiție Uniunii Europene