Cutremur puternic în Turcia în ziua negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina

Cutremur puternic în Turcia în ziua negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina

Risc Seismic

Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a zguduit centrul Turciei pe 15 mai 2025, chiar în timp ce la Istanbul aveau loc negocieri de pace între Rusia și Ucraina, iar la Antalya se desfășura o reuniune a miniștrilor de Externe din țările NATO.

Un cutremur cu magnitudinea 5,2 lovește Turcia FOTO: Shutterstock

Un cutremur cu magnitudinea 5,2 lovește Turcia FOTO: Shutterstock

Cutremurul a fost resimțit în capitala Ankara, în orașul Konya și în mai multe localități din centrul Turciei, potrivit agenției de presă iraniene Mehrnews .

Autoritatea turcă pentru gestionarea dezastrelor și situațiilor de urgență (AFAD) a transmis că epicentrul a fost localizat în districtul Kulu, din provincia Konya, situat la sud de Ankara. Deși seismul s-a simțit puternic în mai multe regiuni, nu au fost raportate pagube materiale sau victime.

Cutremurul cu magnitudinea de 5,2 care a avut loc la Konya a fost resimțit și la Ankara”, a declarat primarul orașului Ankara, Mansur Yavas, potrivit Turkey Today . „Transmit cele mai bune urări tuturor cetățenilor noștri. Monitorizăm îndeaproape evoluțiile și rămânem în alertă cu toate echipele noastre”.

Echipele de urgență continuă să evalueze situația din zonele afectate, în timp ce autoritățile au îndemnat locuitorii să rămână calmi și să respecte instrucțiunile oficiale.

Cutremurul a coincis cu negocierile Rusia–Ucraina

Evenimentul seismic s-a produs chiar în ziua în care la Istanbul are loc o întâlnire crucială între delegații din Ucraina și Rusia , menită să ducă la o posibilă încetare a focului în conflictul din Ucraina. La discuții participă și oficiali din SUA.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se află în Turcia și intenționa, în acest context, să aibă o întâlnire directă cu omologul său rus, Vladimir Putin. Însă liderul de la Kremlin nu a venit la Istanbul , iar delegatia rusă este condusă de Vladimir Medinski, consilier prezidențial și fost ministru al Culturii. În urma absenței lui Putin, președintele Zelenski a anunțat că nu va mai participa personal la negocierile de la Istanbul.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Niște nulități, repetenții clasei care au ajuns în politică, ultimii oameni pe care nu i-ar angaja nimeni nici să păzească vacile, fac scandal pe te…

5 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”