CUTREMUR/Numele lui George Maior, fostul șef al SRI, într-un dosar al lui Ghiță! Amănunte INCENDIARE!

CUTREMUR/Numele lui George Maior, fostul șef al SRI, într-un dosar al lui Ghiță! Amănunte INCENDIARE!

Risc Seismic

Numele lui George Maior, fostul șef al SRI și actual ambasador al României în SUA, apare într-un dosar de corupție anchetat de DNA. Dosarul vizează mai multe contracte încheiate de firme din Grupul Mafiot Ghiță cu fonduri UE. Numele lui Maior apare în contextul unor suspiciuni de corupere a unor funcționari de la Comisia Europeană de către interpuși ai prietenului lui Victor Ponta, finul lui George Maior.

Iată ce spunea Sebastian Ghiță despre George Maior  într-un interviu publicat pe 16 ianuarie 2014 de ziarul Bursa:

Reporter: În ultima perioadă, din ce în ce mai multe voci l-au nominalizat pe George Maior ca potenţial candidat la alegerile prezidenţiale. Cum apreciaţi un astfel de scenariu?
Sebastian Ghiţă: Mulţi oameni şi analişti îl consideră pe George Maior unul dintre cei mai valoroşi şi echilibraţi lideri ai ţării noastre. Eu cred că poate să se califice pentru orice funcţie în România. Totuşi, jocul nu e despre indivizi, ci despre echipe. Contează şi nu contează cine este preşedinte. Contează în totalitate cu ce oameni se înconjoară. Sunt absolut convins că George Maior şi alte personalităţi ca domnia sa vor face parte din viitoarea echipă de conducere a României. Avem nevoie de o nouă generaţie de lideri deştepţi, curajoşi şi responsabili.

DNA Ploiești a solicitat MAE documente referitoare la contractul SIMISC 

DNA Ploiești a solicitat Ministerului Afacerilor Externe (MAE) documente referitoare la contractul de achiziție a infrastructurii hardware și software de bază, a serviciilor de dezvoltare și implementare pentru Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetățeni (SIMISC), precizează MAE într-un răspuns la o solicitare AGERPRES. 

Potrivit sursei citate, contractul respectiv a fost atribuit prin parcurgerea procedurii legale de licitație publică deschisă, desfășurată prin intermediul SEAP, inițiată în mai 2014 și finalizată în ianuarie 2015.

"La licitația publică respectivă au fost depuse cinci oferte iar criteriul de atribuire a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic. Contractul a fost atribuit asocierii Siveco România SA și Expert One Research SRL, iar valoarea acestuia a fost de 25.001.400 lei, fără TVA", se arată în răspunsul MAE.

La Expert One Research SRL, conform unor surse judiciare, figurează ca acționari persoane apropiate deputatului Sebastian Ghiță.

În anul 2010, pe piață au fost aruncate niște mailuri trimise către șeful SRI George Maior, personal, de către niște persoane care lucrau la Bruxelles.

Wednesday, March 10, 2010 11:18 PM

X-Apparently-To:  *@yahoo.com [George Maior]

Return-Path:  <*@yahoo.com> [Nelu Neacşu]

Buna seara,
dupa cum deja v-am informat RSC si Asesoft,ambele din Romania au lansat la Bruxelles un birou care este condus de Mircea Cotoros. Mircea a lucrat pana de curand la Reprezentanta Regiunii Veneto din Italia la Bruxelles si mai nou se ocupa de biroul de la Bruxelles;
Sediul se afla in fost biroul al Electrica din cadrul Centrului de Presa de langa sediul central al Comisiei Europene.
Toate bune si frumoase, pana cand au depus spre finantare doua proiecte:
unul in valoare de 1.200.000 de euro pentru Consiliul raional Stefan Voda din Moldova, depus in data de 22 februarie 2010 la DG Aidco cu nr L.41 03/154
si unul in valoare de 4.000.000 euro depus de consortiul Teamnet International Bucharest pentru servicii de IT externalizate la Comisia Europeana, depus in data de 1 martie 2010 cu nr bu.5 00/122 la DG Enviroment.
Lui Mircea i-a fost promis un comision de reusita, astfel pentru orice proiect pe care va reusi sa faca „lobby” si va fi aprobat spre finantare va primi o anumita suma. Cum suma primita creste direct proportional cu valoarea proiectului incerca in mod disperat sa intervina la oficialii de la Comisie.
In acest sens, va redau un schimb de e-mailuri mai jos.
Mentionez ca in schema creata la Bruxelles este implicat si Dan Luca de la Euroactiv.
Ieri am avut o intalnire interesanta cu Mircea si am aflat care este sistemul de lucru.
Astfel; va incerca sa-l „atraga” de partea sa pe Bent Hauschildt, subalternul lui De Vrient si daca va fi cazul il va motiva suplimentar financiar.
Cand l-am intrebat cum se procedeaza mi-a zis ca are mana libera de pana la maxim 5000 de euro iar daca suma ceruta depaseste acest barem se va deplasa la Bruxelles Bogdan Badiu; directorul general al Teamnet Romania si va rezolva problema.
Cert este ca cei de la Teamnet doresc sa aplice acelasi sistem bazat pe spagi din Romania si la Comisia Europeana.
Pericolul mare este ca se poate ca aceasta disperare si modul de lucru se poate intoarce ca un bumerang impotriva romaniei si consider ca ar trebui urmarite aceste activitati mai atent.
In curand ii va contacta si pe cei de la Reprezentanta Romaniei sa ii convinga sa-i ajute in demersurile lor si pe parlamentarii europeni romani, va incepe cu Stolojan si Monica Macovei.
Macovei este interesanta pentru ca este presedinta grupului pe Moldova si sub interesul national al Romaniei doresc sa fie sprijiniti in sustinerea unor proiecte viitoare ce vor fi depuse de diverse entitati moldovene spre finantare la Bruxelles.
Au pus la punct un sistem diabolic de lucru in Romania si mai nou in Moldova care consta in faptul ca consiliile judetene sau primarile nu isi mai folosesc departamentele specializate pe fonduri europene si externalizeaza serviciile catre firmele lor.
Acestia le scriu contractele si primesc avansuri de 20% din suma totala a proiectului, dar mai castiga si din consortiile facute cu alte firme unde isi aduc tot firmele lor.
De asemenea, folosindu- se de sprijinul „discret” al lui Vladescu au intrat pe piata din Moldova, au avut intalniri la nivel de ministrii si chiar de prim ministru.
La RSC este actionat ministrul Vladescu iar in spatele lui Asesoft printre altii este si fostul general Gioni Popescu.
Sper ca info transmise sa va fie utile.
Cu consideratie,
Nelu Neacsu

–– Forwarded Message –-
From: Mircea Cotoros <*@teamnet.ro>
To: Dan Luca <*@euractiv.com>; Bogdan Padiu <*@teamnet.ro>; Marius Olaru <*@rsc.ro>; George Stan <*@teamnet.ro>; Bogdan Nedelcu <*@teamnet.ro>
Sent: Fri, March 5, 2010 5:55:37 AM
Subject: FW: ISA Programme

As vrea sa va atrag atentia asupra unui aspect important: pe cand lucram in comisia ITRE din PE am gestionat un raport ce pana la urma a fost aprobat de Consiliu si care face referire la crearea unui sistem informatic privind interoperabilitatea administratiilor publice din toata europa “ISA Programme”, program informatic ce vine in continuarea actualului sistem IDABC. Ptr programarea financiara 2010 -2013 au fost deja alocati bani din bugetul Uniunii, bugetul total este de cca 160 MEuro!

Aspectul interesant este ca, din surse sigure am aflat ca, CE va scoate la licitatie crearea acestui sistem printr-un contract cadru in vara acestui an 2010. Am incercat sa abordez unitatea care va pregati documentatia licitatiei dar dupa cum vedeti tipul de mai jos, care este si Head of Unit, m-a trimis la cules mure.

Dan, rugamintea mea este sa ne activam inca de acum, sa intindem antenele in toate partile, sa vedem cum putem sa ne pregatim terenul ptr acest important contract. Sugestia mea este sa urcam sus daca se poate la nivel de cabinet comisar sau directori generali. Pe omul din Cc, Bent Hauschildt, il cunosc personal, a fost interlocutorul meu din partea CE pe raportul din PE (stie fff bine situatia) dar se pare ca echiveaza in raport cu mine din cauza boss-ului. Cu siguranta baietii au parghiile trase ptr ca roiesc interese mari dar haideti sa vedem daca ne putem baga.

Ne consultam si analizam varianta cea mai buna.

Mircea

PS: atasez prezentarea programului

From: Karel DE-VRIENDT *@ec.europa.eu
Sent: Monday, February 15, 2010 1:24 PM
To: Mircea Cotoros
Cc: Bent Hauschildt *@ec.europa.eu
Subject: RE: ISA Programme

Dear Mr Cotoros,

My colleague passed your request for a meeting to me.

As it unclear to me why you want to meet with us, would it be possible to be a bit more specific on the issues you would like to discuss with us?

Two preliminary remarks as to ensure that we correctly understand each other:

The legal base of the ISA programme specifies that „the ISA programme shall be implemented in accordance with Community public procurement rules”. This implies that work under the ISA programme will be executed, either under one of the ICT related framework contracts that are regularly concluded by the European Commission (after open calls for tender) or under ISA specific contracts signed after having executed the appropriate procurement procedures. We will in due time, using the official channels, inform the market of our intentions – and we cannot discuss this in advance with any specific company.

· We have decided for the ISA programme to be as transparent as possible in our contacts with industry interest representatives. We have no intention to restrict our contacts with industry interest representatives but we want these contacts to be known to all. We will therefore systematically report on our meetings with such representatives, register and file these reports and we are also thinking about listing these contacts on our website. May we therefore also suggest that you sign up in the European Commission’s Register of interest representatives.

Kind regards,

Karel De Vriendt
Head of Unit
European Commission
Directorate-general for Informatics
European eGovernment Services (IDABC)

http://ec.europa.eu/idabc, http://ec.europa.eu/isa
http://ec.europa.eu/dgs/informatics



Risc Seismic


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…