CUTREMUR/Udrea REVINE. Lui Coldea nu-i va fi bine!

Risc Seismic

”Am văzut reacţiile şi poziţionările unor comentatori publici, dar şi a unor "acoperiţi din presă" după afirmaţiile (pe care mi le asum total) pe care le-am făcut în interviul de la Hotnews''spune Elena Udrea într-o nouă postare pe Facebook.

Vreau să fac trei comentarii scurte:

• 1. De regulă, când apare un denunţ împotriva unui politician, acesta este fie constatat deja vinovat, fie se spune, corect, justiţia să cerceteze. Când au apărut dezvăluiri despre Florian Coldea (şeful SRI), unii m-au atacat pe mine şi au încercat să îl declare deja nevinovat, înainte de orice acţiune a justiţiei.

• 2. Putem acuza un parlamentar, un ministru, un Prim-Ministru sau chiar un Preşedinte fără probleme. Dar, când am acuzat un general de serviciu secret, s-a creat panică! Această reacţie arată teama pe care o generează SRI-ul celor cu secrete în dulap, politicieni, presă etc.

• 3. Justiţia va fi cea care va dovedi dacă denunţul meu va fi confirmat de dovezi. Eu am spus ce ştiu şi voi dezvolta afirmaţiile din denunţul penal în faţa anchetatorilor.

Personal, mă aştept la absolut orice, înscenări, "dezvăluiri", fotografii etc., pentru că acum vor dori şi mai mult să-mi închidă gura. Important este să fim conştienţi de pericolul uriaş al acestui moment: puterea totală în mâna unui om despre care nu se ştie mai nimic în spaţiul public, dar care deţine secretele tuturor.

Dacă vă amintiţi, în ultima emisiune din campanie, Mădălina Puşcalău m-a întrebat dacă voi face ceva cu lucrurile pe care le ştiu. Am răspuns atunci că “cel mai probabil da”, pentru că am un pronunţat spirit de sacrificiu. Ştiam că voi spune...”, anunță Udrea.

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR