Daily Mail: Un Mercedes cu numere românești a fost văzut de mai multe ori aproape de casa lui Skripal înainte de atacul cu noviciok

Daily Mail: Un Mercedes cu numere românești a fost văzut de mai multe ori aproape de casa lui Skripal înainte de atacul cu noviciok

Un Mercedes cu numere românești a fost văzut de mai multe ori lângă casa lui Sergei Skripal din Anglia înainte ca fostul spion rus să fie otrăvit cu un agent neurotoxic, scrie tabloidul britanic Daily Mail. Potrivit martorilor, între cei patru pasageri ai mașinii de culoare închisă era și o femeie.

Polițiștii care îi caută pe cei care au încercat să îl ucidă de Sergei Skripal și pe fiica sa, Yulia, studiază imaginile filmate de o cameră de supraveghere de la un service Shell unde a fost văzut Mercedesul. Ampla investigație, cu numele de cod Operațiunea Fairline, a costat deja 7,5 milioane de lire sterline.

Detectivul care conduce ancheta a fost întrebat, într-o întâlnire publică, despre respectiva mașină. ”Nu pot să comentez o astfel de informație”, a răspuns detectivul-șef Kath Barnes.

O femeie a afirmat, la respectiva întâlnire publică, că Mercedesul a fost văzut de patru ori în săptămâna dinaintea atacului.

”La un moment dat era în garajul de pe Wilton Road. Mașina acea numere românești și erau patru oameni în mașină. Există camere de supraveghere acolo. El a plătit cu cardul de credit”, a spus ea.

”Au fost văzuți de patru ori în Salisbury la primele ore ale dimineții, cum ar fi pe la ora 06.30, dar și târziu, noapte, între 23.00 și 24.00 … te poți gândi că erau într-un fel de recunoaștere. O mașină din Europa de Est, cu patru oameni, la acele ore, de mai multe ori, aproape de locul unde trăiau Skripalii, sigur trebuie să fie o informație relevantă”, a mai afirmat femeia.

Detectivul care conduce investigația i-a răspuns: ”Când îi vom prinde pe cei vinovați. și îi vom duce în justiție, și vor fi prezentate dovezile, atunci se va vedea întregul tablou. Nu vreau să periclitez în niciun fel acel obiectiv”.

Otrăvirea lui Skripal și a fiicei sale, pe 4 martie, a provocat o criză diplomatică între Londra și aliații săi occidentali și Rusia, acuzată că a orchestrat acest atac. Cei doi au fost externați în mai.

Pe 30 iunie, un cuplu britanic ajuns la spital din cauza aceleași substanțe neurotoxice. Dawn Sturgess, 44 de ani, a murit la opt zile după ce ar fi venit în contact cu noviciok din același lot folosit în tentativa de ucidere a celor doi Skripal. Partenerul ei, Charlie Rowley, și-a revenit ulterior din ștarea de inconștiență și a fost externat pe 20 iulie.

Dawn Sturgess ar fi fost expusă la o cantitate de noviciok de zece ori mai mare decât cea din cazul lui Sergei și Yulia Skripal. Poliția britanică consideră că substanța era într-o sticluță de parfum găsită de cuplul Sturgess-Rowley într-un parc sau în alt loc din centrul orașului Salisbury, iar Sturgess și-a dat cu noviciok - fără să știe ce este de fapt în sticluță - direct pe piele.



Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”