Dalida, însărcinată pentru a treia oară

Ecaderina Ladin, alias Dalida din Las Fierbinți, a anunțat că este însărcinată a treia oară! Aceasta a postat pe rețelele de socializare o serie de fotografii emoționante, cu întreaga familie.

​Ecaterina Ladin este una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de la noi din țară. Aceasta a devenit cunoscută datorită rolului pe care îl interpretează în Las Fierbinți: Dalida, iar de-a lungul anilor și-a creat o comunitate care o apreciază și care o susține indiferent de situație, scrie protv.ro .

Actrița nu doar că are succes din punct de vedere profesional, ci se bucură și de iubirea necondiționată a familiei sale. Ecaterina Ladin este căsătorită cu Laurențiu Ladin, alături de care are doi copii absolut superbi și, conform ultimei sale postări de pe Instagram, îl așteaptă pe al treilea.

Recent, Ecaterina Ladin a anunțat pe rețelele de socializare că este gravidă a treia oară. Vedeta a postat o serie de imagini în care apare cu burtica de gravidă.

După ce a postat fotografiile, fanii și apropiații vedetei s-au întrecut în felicitări:

„Sarcină ușoară!” // „Bebe nr. 3” // „Felicitări!”, „După doi băieți, așteptăm și o fetiță”, sunt doar câteva dintre comentariile primite de Ecaterina Ladin.

Sursă foto: Instagram


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker