Dâmbovița: Copilul de 11 ani care s-a sinucis le spunea colegilor că joacă ''Balena Albastră''

Copilul de 11 ani, din localitatea dâmbovițeană Cazaci, care s-a sinucis luni, le spunea colegilor de la școală că joacă ''Balena Albastră'', susțin polițiștii care au efectuat cercetări în acest caz.

Poliția a ridicat telefoanele și calculatorul copilului pentru a efectua o expertiză.

"Din verificări s-a stabilit că elevul care s-a sinucis le spunea colegilor că juca un anumit joc. Nu avem certitudinea că jocul a fost cauza care a dus la deces. Au fost ridicate cele două telefoane și calculatorul pe care copilul le folosea și urmează să se efectueze expertizele necesare. Părinții au declarat că nu știau că băiatul juca jocul respectiv", a declarat marți, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița, Alexandra Niculaie.

Copilul de 11 ani a fost găsit luni, de către sora lui, spânzurat în podul casei.

"În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta obișnuia să acceseze internetul și povestea adesea despre un joc virtual. Cadavrul a fost preluat de Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului", se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița, remis marți AGERPRES.

AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit... / Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA și cine a făcut lobby puternic pentru România

2 Povestea de film a celui „incredibil de prost”. Cum a reușit un puști de 20 de ani să devină un adevărat agent 007 în iadul din Vietnam

3 Ideologul Kremlinului avertizează asupra riscului unei înfrângeri a Rusiei și pledează pentru răpirea lui Zelenski

4 Foarte interesante amănunte...

5 VIDEO Imagini în premieră cu primul nod rutier pe trei niveluri din România