Dâmboviţa: Protest al sindicaliştlor de la COS şi liberalilor târgovişteni faţă de situaţia combinatului şi a DN 71

Dâmboviţa: Protest al sindicaliştlor de la COS şi liberalilor târgovişteni faţă de situaţia combinatului şi a DN 71

Aproximativ 100 de sindicalişti de la COS Târgovişte cărora li s-au alăturat peste 50 de membri ai PNL Târgovişte au protestat, vineri după-amiază, faţă de posibilitatea închiderii combinatului şi faţă de decizia anunţată de ministrul Transporturilor privind abandonarea proiectului de modernizare şi lărgire la patru benzi a DN 71 Bâldana-Târgovişte.

Protestatarii, cu pancarte pe care scria "DN71 / COS", "Salvaţi COS Târgovişte" şi echipaţi cu veste cu inscripţia "DN71 /COS", au blocat circulaţia pe DN 71 la Ulmi, la intrarea în Târgovişte, traversând continuu pe trecerea de pietoni. Poliţiştii rutieri veniţi la faţa locului opreau temporar protestul, pentru a nu se crea blocaje în trafic. Mulţi dintre participanţii la trafic s-au declarat alături de protestatari.

Sindicaliştii de la COS (Combinatul de Oţeluri Speciale) Târgovişte au fost vineri dimineaţă la un protest în faţa Ministerului Economiei.

"Acum ne-am întors de la Bucureşti şi ne alăturăm protestului, că dacă nu vom face ceva să le atragem atenţia, că şi COS Târgovişte şi DN 71 erau în programul de guvernare, atunci nu vom face decât să acceptăm că promisiunile rămân simple promisiuni. Salvarea combinatului era trecută la pagina patruzeci şi ceva din programul de guvernare, drumul era prins. Dacă USR nu e în stare să facă alianţă cum trebuie, să ne lase în pace, să lase pe alţii să guverneze. Avem nevoie şi de combinat, avem nevoie şi de DN 71 modernizat", a declarat liderul sindicatului "Valahia", Nicolae Dragodănescu.

Acesta spune că reprezentanţii protestatarilor nu au reuşit să discute cu ministrul Economiei.

"Faptul că am fost la Bucureşti şi domnul ministru Năsui nu a binevoit să coboare până la noi, invocând că este la o şedinţă la Parlament, arată foarte clar dispreţul. Dacă alianţa nu merge trebuie să se rupă, dacă merge trebuie să îşi respecte promisiunile", a mai spus Dragodănescu.

Liderul de sindicat a precizat că cei aproximativ 900 de angajaţi ai COS Târgovişte au primit preavize de concediere.

"Angajaţii au primit preavize, dacă nu se rezolvă situaţia în 20 de zile calendaristice, pierdem şi combinatul, pierdem şi salariaţii, se vor duce în şomaj şi apoi să vadă cum mai recuperează datoria statului", a subliniat preşedintele Sindicatului "Valahia", Nicolae Dragodănescu.

Preşedintele PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu, spune că actualul Guvern trebuie să respecte ceea ce Guvernul Orban a promis în legătură cu COS Târgovişte şi DN 71.

"Trebuie să dezvoltăm acest oraş, trebuie să dezvoltăm judeţul. Sunt două proiecte asumate de vechiul Guvern PNL Orban, două proiecte care şi-au găsit finanţarea şi vedem în acest moment că suntem condamnaţi la sărăcie. Din punct de vedere economic este un dezastru major pentru Târgovişte ca aceste două proiecte să nu aibă o finalitate. În ultima săptămână au fost două accidente mortale pe acest drum", a afirmat Cotinescu.

Acesta a fost întrebat despre faptul că protestează împotriva propriului Guvern.

"Sunt târgoviştean, pentru mine acest oraş este în momentul de faţă condamnat la subdezvoltare. Nu ţine de politică, nu ţine de partide, ţine de a trăi mai bine în România. Nu vreau ca din acest oraş încă 20.000 de locuitori să plece cum au plecat până acum. Este un mesaj de dezvoltare, avem nevoie ca acest oraş să trăiască bine. Noi dăm un semnal partenerilor de la guvernare. (...). Este o Coaliţie, din punctul meu de vedere, noi venim aici să tragem un semnal şi spunem că nu ne oprim aici. Lucrurile trebuie să se încheie favorabil pentru COS, pentru DN 71. Se pot realiza aceste proiecte, trebuie să existe doar voinţă", a precizat liderul PNL Târgovişte, consilierul local Aurelian Cotinescu.

În luna noiembrie a anului trecut, la Târgovişte, ministrul Economiei de la acea vreme, Virgil Popescu, anunţa că activele funcţionale ale combinatului vor fi preluate de stat în contul datoriilor la ANAF, se va înfiinţa o societate comercială nouă în subordinea Ministerului Economiei, care va prelua inclusiv salariaţii combinatului. Ministrul a explicat, într-o întâlnire avută la acel moment în faţa Prefecturii Dâmboviţa cu reprezentanţi ai sindicatului de la COS Târgovişte, la care a fost prezent şi premierul Ludovic Orban, că aceasta este soluţia de salvare a COS Târgovişte şi de menţinere a salariaţilor combinatului.

Pe întreaga durată a anului 2020, COS Târgovişte a avut sistată activitatea de producţie. În anii anteriori au fost demolate mai multe hale din cadrul combinatului.

DN 71 Bâldana-Târgovişte avea finanţarea asigurată, a avut loc licitaţia, dar contractul de execuţie a lucrărilor a fost reziliat în luna ianuarie a acestui an. Ministrul USR al Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat, în luna ianuarie, după rezilierea contractului de lărgire la patru benzi a DN 71 Bâldana-Târgovişte, că soluţia este un drum expres Târgovişte-Bucureşti.

"Nu mai putem avea în România soluţii de ani '50-'60 în anul 2021. Pentru rutele aglomerate, drumurile naţionale aglomerate, soluţia nu mai este să lărgim aceste drumuri la patru benzi prin mijlocul satelor", spunea ministrul Drulă, la acea vreme. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”