Dan Diaconescu a fost reținut. Fosta vedetă TV e acuzată de sex cu minori

Polițiștii din cadrul IPJ Constanța au efectuat în dimineața zilei de joi, 6 aprilie, o percheziție la casa din București a lui Dan Diaconescu. Fostul patron TV a fost reținut.

Dan Diaconescu este suspectat de act sexual cu un minor în formă continuată (mai multe acte materiale) și folosire a prostituției infantile în formă continuată (mai multe acte materiale), transmite Digi 24 , conform unor surse judiciare.

Anchetatorii îl acuză că în perioada 2020 - 2021 a întreținut, contra cost, relații sexuale cu o minoră, cunoscând vârsta acesteia (15 ani si 4 luni, la acea vreme). Întâlnirile aveau loc în București și în Constanța.

Tot în aceleași orașe au avut loc întâlniri și cu sora geamănă a fetei.

Sursa citată arată că Dan Diaconescu ar fi încercat să găsească o minoră virgină, căreia să-i cumpere virginitatea. A fost păcalit de una dintre minore că a găsit o prietenă virgină, apoi a a fost filmat și șantaja, cerându-i-se bani, în caz contrar, imaginile urmau a fi publicate.

„La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară , la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit”, transmite IPJ Constanța

Dan Diaconescu a fost reținut pentru 24 de ore.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

3 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko