Dăncilă, întrebată dacă are vreun răspuns de la Iohannis privind interimarii de la cele trei ministere: Va accepta

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis va accepta propunerile de miniştri interimari pe care i le-a înaintat deja, după ce şeful statului a respins remanierea în forma propusă de Executiv, care viza noi miniştri la Justiţie, Fonduri Europene şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

"Va accepta", a afirmat Dăncilă, la Palatul Victoria, întrebată dacă are vreun răspuns din partea preşedintelui legat de propunerile de miniştri interimari.

Premierul a precizat că a discutat deja cu preşedintele Iohannis pe acest subiect, după ceremonia care a avut loc la Palatul Victoria de înmânare a nouă acorduri de finanţare acordate în baza schemei de ajutor de stat cu impact semnificativ în economie.

Marţi seara, prim-ministrul Viorica Dăncilă i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a vicepremierului Ana Birchall în funcţia de ministru interimar al Justiţiei, a lui Eugen Teodorovici ca ministru interimar al Fondurilor Europene şi numirea ministrului Radu Ştefan Oprea ca ministru interimar pentru Românii de Pretutindeni . AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR