Dăncilă: Iohannis a anunţat o situaţie apocaliptică; INS - în martie, cea mai mare creştere a puterii de cumpărare

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat joi că, deşi preşedintele Klaus Iohannis a anunţat "o situaţie apocaliptică în ceea ce priveşte rezultatele economice", INS spune că, în luna martie, a fost înregistrată "cea mai mare creştere a puterii de cumpărare a salariilor din România".

"Deşi în această săptămână domnul preşedinte Iohannis a anunţat că avem o situaţie apocaliptică în ceea ce priveşte rezultatele economice din primul trimestru, iată că, ieri, Institutul Naţional de Statistică ne-a anunţat că, în martie 2018, a avut loc cea mai mare creştere a puterii de cumpărare a salariilor din România, atât faţă de luna februarie, luna precedentă, cât şi după anul 1990. Astfel, Institutul Naţional de Statistică a anunţat oficial că venitul mediu din România a crescut cu 8,7%, în martie 2018 faţă de februarie 2018", a declarat Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Potrivit şefei Executivului, în aceeaşi perioadă, inflaţia a fost de 0,3%, rezultând astfel o creştere a puterii de cumpărare de 8,4%.

"Datele oficiale au confirmat, de asemenea, că februarie 2018 a fost luna cu cel mai redus şomaj din România, şi anume 3,94%", a mai afirmat Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că evoluţia finanţelor publice este "total nesatisfăcătoare", context în care a reiterat că demisia din funcţie a premierului Viorica Dăncilă este imperioasă.

"Per ansamblu, o evoluţie total nesatisfăcătoare a finanţelor publice. Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi şi, în acest context, este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă", a afirmat şeful statului la Palatul Cotroceni. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

3 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko