Dăncilă: Nu avem în vedere o restructurare în viitorul apropiat, dar ne gândim la o remaniere

Preşedintele Partidului Social Democrat, prim-ministrul Viorica Dăncilă, a declarat luni, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Naţional, că PSD nu are în vedere o restructurare a Guvernului, ci o remaniere a miniştrilor care nu au performat, subliniind totodată că partidul pe care îl conduce nu acceptă un ultimatum din partea ALDE.

"PSD nu acceptă un ultimatum. Eu cred că discuţiile în cadrul unei alianţe sunt discuţii aplicate, un dialog constructiv. Nu putem vorbi de ultimatum dat de PSD către ALDE sau de ALDE către PSD. Am discutat cu domnul preşedinte Tăriceanu despre programul de guvernare, am discutat despre restructurare. În cadrul Comitetului Executiv Naţional am discutat despre remaniere. Nu avem în vedere o restructurare în viitorul apropiat, dar ne gândim la o remaniere a miniştilor care nu au performat şi la ajustarea programului de guvernare, astfel încât să corespundă cerinţelor populaţiei. Nu putem vorbi despre ultimatum. Vorbim despre o cooperare în cadrul alianţei şi un dialog constructiv şi cred că acest lucru este foarte important atât pentru prezent cât şi pentru cooperarea viitoare", a precizat Viorica Dăncilă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 VIDEO Atac masiv pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți