Dăncilă: Nu eu l-am angajat pe fiul meu la Curtea de Conturi; a fost înainte de a deveni eu premier

Dăncilă: Nu eu l-am angajat pe fiul meu la Curtea de Conturi; a fost înainte de a deveni eu premier

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a declarat, marţi, că fiul ei a fost angajat la Curtea de Conturi înainte de a deveni ea premier, susţinând că acesta a fost foarte atacat în ultima perioadă.
 


"Nu eu l-am angajat pe fiul meu la Curtea de Conturi. A fost angajat înainte de a deveni eu premier. În acelaşi timp, vreau să vă spun un lucru. Haideţi să nu mai legăm în permanenţă activitatea copiilor neapărat de părinţi. Nu în toate cazurile este valabil. Fiul meu a fost foarte, foarte atacat în ultima perioadă. A avut o vină şi pentru faptul că a fost adoptat. A fost tot vina lui", a spus Dăncilă la o conferinţă de presă întrebată în legătură cu angajarea fiului ei la Curtea de Conturi.

Ea a spus că fiul ei nu iese în spaţiul public şi nu a jignit pe nimeni.

"Este un copil care nu iese în spaţiu public, nu l-aţi văzut jignind pe nimeni şi niciodată nu s-a raportat la politică. Nu vrea decât să îl las să îşi urmeze cursul vieţii lui. De multe ori, poate o să vi se pară curios ceea ce o să vă spun, de multe ori mi-a spus că pentru el faptul că mama lui este premier nu este un lucru foarte bun, pentru că de multe ori este izolat, de multe ori nu poate face lucruri pe care alţi tineri la vârsta lui şi le permit. Şi cred că nu trebuie să avem această abordare. Ce le spunem tinerilor din România? Că Viorica Dăncilă, preşedintele României, va considera pe toţi tinerii din această ţară ca pe propriii copii şi că va face tot ce este posibil să le fie mai bine în propria ţară", a subliniat Dăncilă.

Potrivit acesteia, fiul ei a primit locul de muncă într-un moment în care ea nu ştia dacă va fi acceptată ca premier.

"Atunci când a primit acest loc de muncă eu nu eram premier, nu ştiam dacă voi fi acceptată premier, dacă voi fi propusă premier. A fost opţiunea lui şi trebuie să vă mai spun un lucru: oriunde s-a dus, niciodată, niciodată nu mi-a spus dinainte 'merg într-un anumit loc', tocmai pentru a se feri de aceste lucruri şi pentru a demonstra că se poate ridica pe propriile picioare", a mai spus Dăncilă. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro