Danemarca va livra avioane F-16 către Ucraina „în al doilea trimestru din 2024”

Donaţia de avioane de luptă americane F-16 pe care Danemarca urmează să o livreze Ucrainei, extrem de aşteptată de Kiev, ar trebui să aibă loc în al doilea trimestru al anului 2024, odată ce pregătirea piloţilor va fi încheiată, a anunţat sâmbătă Copenhaga, potrivit France Presse.

F-16

Danemarca îşi înlocuieşte avioanele F-16 cu mai modernele aparate F-35. Foto: Arhivă

Conform calendarului actual, donaţia ar trebui să fie livrată în al doilea trimestru al anului 2024", a indicat Ministerul danez al Apărării într-un comunicat de presă remis AFP, în timp ce piloţii ucraineni sunt în prezent antrenaţi pe teritoriul danez, scrie Agerpres.

Este vorba în special de finalizarea pregătirii personalului ucrainean care va exploata avioanele după această donaţie", se menţionează în comunicat.

Danemarca, care îşi înlocuieşte avioanele F-16 cu mai modernele aparate F-35, a promis Ucrainei 19 avioane. Olanda, care participă de asemenea la pregătirea piloţilor ucraineni, urmează să doneze 42 de aparate de acest tip, dar nu şi-a făcut public calendarul.

În mesajul său de Anul Nou, preşedintele Ucrainei,Volodimir Zelenski, a asigurat că piloţii din ţara sa stăpânesc deja aceste aparate , pe care se aşteaptă să le vadă zburând pe cerul ucrainean în acest an.

Calendarul de pregătire depinde de o serie de factori, cum ar fi condiţiile materiale şi meteorologice", a avertizat ministerul danez.

Din februarie 2022, sprijinul militar acordat de Danemarca Ucrainei s-a ridicat la 16,8 miliarde de coroane (2,2 miliarde de euro).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic