Daniel David și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației

Daniel David și și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației, au declarat surse guvernamentale, potrivit Hotnews .

Ministrul Educației, Daniel David/FOTO: Gov.ro

Ministrul Educației, Daniel David/FOTO: Gov.ro

David era în fruntea Ministerul Educației din decembrie 2023 când a fost numit în guvernul Ciolacu 2. Ulterior el a fost păstrat și în executivul condus de Ilie Bolojan care a intrat în funcție în iunie 2025.

Luni dimineață, 22 decembrie, acesta declara că nu exclude să plece anul viitor de la conducerea Ministerului Educației și recunoaște că sunt discuții în această perioadă.

„Vă spun sincer, eu am venit cu un orizont de câteva luni până în luna mai când trebuia aşezată instituţia prezidenţială şi stabilizată ţara.

Din mai am venit cu ideea că rămân până când începe şcoala, pentru a ajuta trecerea ţării prin evaluările internaţionale că arăta foarte rău ca un ministru al celui mai mare sistem bugetar să plece şi nu ştiam cum o să înceapă şcoala după măsurile fiscal-bugetare.

După aceea ideea era că rămân până când Comisia Europeană face evaluarea globală şi o să ne spună că lucrurile sunt ok, fondurile europene nu sunt blocate şi ţara este stabilă”, a răspuns Daniel David la TVR Info.

Ministrul Educației a precizat că nu vizează o carieră politică, dar spune că ar trebui să fie un ministru care va lucra la bugetul pe anul viitor.

„N-am şi nu vizez carieră politică. Cred că mi-am adus contribuţia şi am tot amânat plecarea de foarte multe ori. Sunt discuţii, sigur că sunt discuţii şi în această perioadă fiindcă am acest sentiment că ar trebui să fie un ministru care va lucra la bugetul pe anul viitor. Fiindcă dacă eu lucrez la bugetul pe anul viitor ar trebui să îmi asum continuarea mandatului. Nu este corect să te angajezi, să faci un buget pe un an şi după aceea să îţi iei lucrurile şi să pleci. Așa că nu pot să vă răspund la această întrebare deocamdată, dar aveţi dreptate că este un lucru la care gândesc în aceste zile”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă