Daniel Ghiță l-a făcut praf pe Benny Adegbuyi. „Nulitățile se cred sportivi“

Daniel Ghiță l-a făcut praf pe Benny Adegbuyi. „Nulitățile se cred sportivi“

Benny Adegbuyi (37 de ani) a fost personajul finalului de an în România, în decembrie 2020. Pentru că atunci, kickboxerul născut la Aiud, dintr-o mamă româncă și un tată nigerian, a dat lovitura carierei, învingându-l pe marele Badr Hari.

Benny Adegbuyi, un sportiv îndrăgit în România. FOTO: Facebook

Succesul uriaș de la Rotterdam a fost intens mediatizat în țară, la vremea respectivă și l-a transformat pe Benny Adegbuyi într-un erou național. Din păcate, în weekend, revenirea sportivului în ring n-a produs un ecou la fel de mare. Pentru că, în cadrul Main Event-ului de la Glory 81, Adegbuyi a fost făcut KO, în prima rundă, de marocanul Jamal Ben Siddik. Care îl învinsese pe Benny și în precedentul duel, la Glory 62, în 2018.

După rezultatul din weekend, Daniel Ghiță (41 de ani), fost mare kickboxer la rândul său, a avut o reacție virulentă pe Facebook. Postarea lui Ghiță a venit în contextul în care el a fost mai mereu un contestatar vocal al lui Adegbuyi.

Ghita jpg

Daniel Ghiță. FOTO: Facebook

Ce a scris Daniel Ghiță pe Facebook?

*Când te bate unul cu o singură mână (n.r. – aluzie la accidentarea lui Ben Siddik în meciul cu Adegbuyi în 2018), ce crezi că se întâmplă, când se bate cu două? Predicția mea, KO first round, a devenit realitate. Sportul e sport, show-ul e show! Mai faceți încă o luptă, că doar show-ul se vinde. Nulitățile au impresia că sunt sportivi. Când nu ai forță în pumn și doar ești promovat... Dumnezeu nu doarme.

Ce a spus Benny Adegbuyi după eșecul cu Ben Siddik?

*O înfrângere dureroasă, un meci riscant, mi-am asumat atunci când am acceptat meciul riscant după o înfrângere, că am mai avut o înfrângere. Asta e cariera unui sportiv de performanță, la nivelul la care lupt eu, câteodată pierzi, câteodată câștigi.

*Mergem înainte, mă bucur de familie și cam asta e. Ăsta e singurul lucru care mă doare, m-am sacrificat, am stat departe, sunt plecat din luna mai de acasă și n-am avut parte de multe lucruri alături de familia mea.

*Ce nu te ucide, te face mai puternic și voi reveni, cu siguranță, mai puternic. Evident că urmează un parcurs greu, va trebui să revin, să am câteva victorii ca să putem să luptăm din nou împreună.

*Am primit foarte multe mesaje, le mulțumesc, oamenii chiar sunt super, m-au susținut. Ce urmează pentru mine? Mă duc la munte, la Slănic, mă relaxez cu familia și cam asta e.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani