Darius Vâlcov, ministrul finanţelor, AUDIAT ca SUSPECT la DNA

UPDATE/La ora 21.12 Darius Vâlcov a ieşit din sediul DNA.

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a ajuns, vineri seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), primele informaţii fiind că acesta a fost citat să se prezinte pentru audieri. Darius Vâlcov este audiat la DNA, în calitate de suspect, într-un dosar vizând fapte din perioada în care era primar al oraşului Slatina, au declarat pentru MEDIAFAX surse din rândul anchetatorilor.

Potrivit primelor informaţii, Darius Vâlcov a fost citat de procurorii anticorupţie pentru a fi audiat într-un dosar în care are calitatea de suspect, alături de alte două persoane.

Sursele citate au mai precizat că Vâlcov este audiat în legătură cu fapte comise ca primar al municipiului Slatina.

 Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012.

Pe 27 martie 2012 Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în data de 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. În data de 10 iunie 2012, Darius Bogdan Vâlcov a fost reales de către slătineni în funcţia de primar cu un procent de peste 80 la sută.

În decembrie 2012, a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Din august 2014 până în decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 este ministru al Finanţelor Publice.



populare
astăzi

1 BREAKING Lucian Pahonțu, șeful SPP, a dat în judecată Ministerul Educației în mijlocul controverselor legate de teza sa de doctorat

2 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7

3 Român stabilit în Anglia, dispărut fără urmă înainte de zborul de întoarcere

4 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

5 VIDEO Filmul cu generalul Dorin Ioniță în timp ce își bate violent amanta. La scurt timp, s-a sinucis