David Cameron, tratat de cancer de prostată. Cum se simte acum fostul premier britanic

David Cameron, tratat de cancer de prostată. Cum se simte acum fostul premier britanic

Fostul prim-ministru britanic David Cameron, în vârstă de 59 de ani, a dezvăluit că a fost tratat pentru cancer de prostată, relatează BBC.

David Cameron, fost premier britanic FOTO: Adevărul (arhivă)

David Cameron, fost premier britanic FOTO: Adevărul (arhivă)

Cameron a declarat pentru Times că soţia sa a insistat ca el să meargă la un control medical după ce a fost inspirată de un interviu radio BBC cu antreprenorul Nick Jones, care făcea campanie pentru ca mai mulţi bărbaţi să se testeze după ce el însuşi a fost diagnosticat.

David Cameron a efectuat un test PSA mai devreme în acest an, urmat de o scanare RMN şi o biopsie. Testul PSA caută proteine asociate cu cancerul de prostată, iar rezultatul a fost ridicat în cazul lui David Cameron, potrivit News.

El a fost tratat cu terapie focală, care vizează zona în care se află tumora, folosind metode precum undele ultrasonice pentru a distruge celulele canceroase.

Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de cancer la bărbaţi în Marea Britanie, cu aproximativ 55.000 de cazuri noi în fiecare an.

Cameron a declarat că doreşte să-şi folosească platforma pentru a susţine apelul lansat de Prostate Cancer Research, o organizaţie caritabilă al cărei administrator este Jones, fondatorul lanţului de cluburi private Soho House, pentru ca bărbaţii cu risc ridicat să beneficieze de screening.

Cancerul este mai frecvent la vârste înaintate - în rândul bărbaţilor peste 75 de ani. Cazurile la persoanele sub 50 de ani sunt rare. De asemenea, este mai frecvent în rândul bărbaţilor de culoare.

„Nu îmi place în mod special să discut despre problemele mele personale de sănătate intimă, dar simt că ar trebui să o fac”, a spus Cameron. „Să fim sinceri. Bărbaţii nu sunt foarte buni la a vorbi despre sănătatea lor. Avem tendinţa să amânăm lucrurile.”

Lord Cameron, prim-ministru conservator între 2010 şi 2016 şi ulterior ministru de externe în guvernul lui Rishi Sunak, a declarat pentru Times: „M-aş simţi prost dacă nu aş spune că am avut această experienţă. Am făcut o scanare. M-a ajutat să descopăr ceva care nu era în regulă. Mi-a dat şansa să rezolv problema.”

În prezent, în Marea Britanie nu există un program de screening pentru cancerul de prostată, din cauza preocupărilor legate de acurateţea testelor PSA.

Însă intervenţia lui Cameron vine la câteva zile după ce în ţară a început un important studiu privind screeningul cancerului de prostată. Scopul acestuia este de a găsi cea mai bună metodă de detectare a bolii.

Potrivit Prostate Cancer UK, aproximativ unul din opt bărbaţi va dezvolta cancer de prostată în cursul vieţii, iar cercetările arată că acesta a depăşit cancerul de sân ca fiind cea mai frecventă formă de cancer diagnosticată în Marea Britanie.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”

5 Ungaria, provincia din Europa a Chinei? / Date care dau fiori...