David Malpass, un apropiat al lui Trump, candidatul oficial al SUA la preşedinţia Băncii Mondiale

Casa Albă îl va prezenta pe David Malpass, un oficial din cadrul Trezoreriei SUA, drept candidat pentru postul de preşedinte al Băncii Mondiale, o alegere controversată dat fiind că este vorba despre un apropiat al preşedintelui Donald Trump cunoscut pentru criticile sale la adresa acestei instituţii internaţionale, transmite AFP.

David Malpass este 'persoana potrivită pentru a ocupa acest post incredibil de important', a declarat miercuri preşedintele american Donald Trump, confirmând ştirea apărută marţi în presa internaţională.

Numele lui Malpass (62 de ani), responsabil cu afacerile internaţionale în cadrul Trezoreriei SUA, fusese vehiculat încă de la anunţul, la începutul lui ianuarie, privind demisia lui Jim Yong Kim, a cărui plecare din fruntea Băncii Mondiale va deveni efectivă la 1 februarie.

Postul de preşedinte al Băncii Mondiale este atribuit în mod tradiţional unui american, în timp ce şefia Fondului Monetar Internaţional revine unui european, în baza unui aranjament tot mai contestat de ţările emergente.

'Este o mare onoare', a reacţionat Malpass, prezent alături de Trump, subliniind că doreşte să contribuie la eforturile de mai bună integrare a femeilor în economie.

'Sunt foarte optimist în legătură cu faptul că vom putea crea creştere în străinătate care va contribui să ne ajute în lupta împotriva sărăciei extreme şi va spori oportunităţile economice pentru ţările în curs de dezvoltare', a arătat el.

Banca Mondială va lansa oficial candidaturile joi, dosarele putând fi depuse până la 14 martie.

Numele noului preşedinte va fi anunţat până la mijlocul lui aprilie.AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic