David Popovici luptă pentru medalii de tinichea, dar premii consistente. Cu cât e recompensat un campion mondial

David Popovici luptă pentru medalii de tinichea, dar premii consistente. Cu cât e recompensat un campion mondial

David Popovici a început în această dimineață evoluția la Campionatele Mondiale de natație, concurând în serii la 200 m liber. Românul este pregătit să se bată cu cei mai mari înotători ai lumii pentru medalii - fiind favorit în proba sa de suflet și creditat cu a doua șansă la 100 m liber.

David Popovici speră să repete performanța de la Jocurile Olimpice 2024. Foto COSR

David Popovici speră să repete performanța de la Jocurile Olimpice 2024. Foto COSR

Dacă se va impune în cursele în care concurează, starul mondial va fi recompensat nu numai cu glorie, ci și cu o mulțime de bani. Campionul olimpic , deținător al celor mai buni timpi ai acestui an în cele două probe, are șansa să fie premiat cu 20.000 de euro - pentru locul 1, cu 15.000 de euro - pentru locul 2 și cu 10.000 de euro - pentru locul 3. În plus, un record mondial este recompensat de organizatori cu 30.000 de euro.

Inedit este faptul că la această ediție a Mondialului de natație, medaliile care se vor decerna sunt confecționate din doze de aluminiu reciclate, ca parte a inițiativei "Trash to Treasure" ("Deșeuri transformate în comori"). Cele 5.000 de medalii care vor fi acordate cântăresc aproximativ 150 de grame fiecare și au fost realizate din circa 100.000 de doze colectate de elevi din cinci grădinițe, opt școli primare și trei licee, participante în "School Recycling League" din Singapore.

46,71 secunde este timpul realizat de David Popovici în urmă cu o lună pe 100 de metri, la Europenele sub 23 de ani, al doilea din din istorie. Pan Zhanle deține recordul mondial, 46,40, stabilit la Jocurile Olimpice de anul trecut.

Atuurile și dezavantajele lui David Popovici

Plusuri

Înotătorul nostru a realizat cei mai buni timpi ai anului în probele de 100 și 200 de metri, în urmă cu o lună, la Europenele U23 din Slovacia.

David e obișnuit cu presiunea concursurilor extrem de puternice, drept dovadă fiind prestațiile de la Olimpiada din 2024 (aur la 200 m liber, bronz la 100 m liber), Mondialele și Europenele din 2022 (medalii de aur la 100 și 200 m liber).

Minusuri

Românul a câștigat principalele medalii în bazine deschise. Când a concurat în sală, rezultatele nu au fost cele așteptate (de exemplu, la Fukuoka 2023).

Probele de viteză în natație sunt cele mai grele, diferențele între sportivi făcându-se la sutimi de secundă.

Toți concurenții sunt extrem de bine pregătiți.

Cei mai buni 5 timpi din istoria probei de 100 m liber

Pan Zhanle - 46.40 secunde (2024)

David Popovici - 46.71 secunde (2025)

Pan Zhanle - 46.80 secunde (2024)

David Popovici - 46.86 secunde (2022)

David Popovici - 46.88 secunde (2024)

Programul complet al probelor la care va concura David Popovici

200 m liber (28 și 29 iulie)

luni - ora 6.24 (serii)

luni - ora 15.07 sau 15.13 (semifinale)

marți - ora 14.02 (finala)

100 m liber (30 și 31 iulie)

miercuri - ora 05.52 (serii)

miercuri - ora 14.26 sau 14.31 (semifinale)

joi - ora 14.30 (finala)

50 m liber (1 și 2 august)

vineri - ora 06.21 (serii)

vineri - ora 14.33 sau 14.37 (semifinale)

sâmbătă - ora 14.09 (finala)

Cursele pot fi urmărite pe TVR Sport

Premiile de la Campionatele Mondiale de natație

Locul 1 – 20.000 de dolari

Locul 2 – 15.000

Locul 3 – 10.000

Locul 4 – 6.000

Locul 5 – 5.000

Locul 6 – 4.000

Locul 7 – 3.000

Locul 8 – 2.000

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Imagini cu Jennifer Lopez, cazată la un hotel de lux din București: incident la ușa rotativă. Artista și-a dorit să cânte în fața Casei Poporului

2 VIDEO Bizar accident / Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!

3 Mister deslușit. S-a aflat cine este femeia cu care Felix Baumgartner a petrecut cu 4 zile înainte să moară

4 Tudor Chirilă intervine dur în scandalul Anastasiu: O imensă palmă pe obrazul tuturor celor care nu au dat șpagă

5 ALERTĂ Bolojan i-ar fi cerut lui Anastasiu să demisioneze, dar acesta a refuzat