De ce au decis romanii să cucerească Dacia. Motivele mai puțin știute care i-au împins către un război total cu dacii

De ce au decis romanii să cucerească Dacia. Motivele mai puțin știute care i-au împins către un război total cu dacii

Războaiele dintre daci și romani sunt probabil una dintre cele mai cunoscute file din istoria teritoriului de astăzi al României. Motivele care au stat la baza acestui conflict de anvergură erau legate mai ales de amenințarea pe care o reprezentau aceste triburi barbare pentru imperiu.

Războinici daci pe columna lui Traian FOTO wikipedia

Războinici daci pe columna lui Traian FOTO wikipedia

Războaiele purtate de împăratul roman Traian contra triburilor dacice conduse de regele Decebal a schimbat pentru totdeauna destinul spațiului nord-dunărean, adică în bună parte teritoriul României de astăzi.

Aceste războaie între 101-102 și 105-106 d Hr sunt, de altfel, unul dintre cele mai cunoscute episoade din istoria românilor, fiind considerate decisive pentru formarea ulterioară a poporului român.

Mai ales în perioada comunistă, dacii au fost promovați, inclusiv prin intermediul cinematografiei, ca un popor patriarhal care-și apăra „nevoile și neamul”, iar principala cauză a războiului ar fi fost politica expansionistă, imperialistă, a Imperiului Roman, lucru care se potrivea de minune cu ideologia partidului.

În realitate, motivele sunt mai nuanțate. Evident, politica expansionistă a Romei a jucat un rol foarte important, dar pentru un conflict de o asemenea anvergură, pentru care romanii au consumat o mulțime de resurse materiale, dar mai ales umane, existau și alte motive deosebit de serioase.

Printre acestea și dorința de a proteja provinciile sud-dunărene de atacurile și incursiunile de jaf, repetate, ale dacilor. Dacii erau un neam barbar care-i costa tot mai mult pe romani, populații care au produs pagube însemnate Imperiului.

Dacii și romanii s-au războit constant aproape un secol

Războaiele lui Traian cu dacii nu au izbucnit brusc, din dorința expresă a împăratului de a mai cuceri un teritoriu. Ele au fost doar apogeul unei lungi tradiții a conflictelor dintre romani și triburile războinicilor daci.

Luptele dintre daci și romani își au originea chiar în timpul lui Burebista. Mare rege dac, care, conform autorilor antici, controla o armată barbară impresionantă, s-a implicat în luptele pentru putere de la Roma, îngrijorat de expansiunea Republicii în Balcani. Mai precis, Burebista ținuse partea lui Pompei, în războiul civil contra lui Iulius Caesar.

Tocmai de aceea, după înfrângerea lui Pompei, Caesar s-a pregătit de o campanie de represalii la nordul Dunării. De altfel, marele general roman conștientiza pericolul pe care-l reprezenta uriașa armată a lui Burebista pentru provinciile romane. Caesar și Burebista nu au mai apucat să se înfrunte.

Amândoi au murit cam în aceeași perioadă și aproximativ în aceleași circumstanțe. Dicomes, noul rege al dacilor, se implică la rândul său în războaiele civile de la finalul Republicii. Inițial, se oferă să-l ajute pe Octavian contra rivalului său Marc Antonius. Cassius Dio, cunoscutul autor latin, spune că Dicomes, regele dacilor nu ar fi fost mulțumit de ceea ce-i oferea Octavian și a schimbat taberele. Mai precis, s-a înțeles cu Marc Antonius.

Dacii captivi au ajuns gladiatori în arenele romane

Cel din urmă a fost însă înfrânt, iar dacii prinși captivi au ajuns gladiatori în arenele romane. Mai târziu, în timpul regelui Cotiso, probabil continuator al tradiției regale, în zona Munților Șureanu, se aliază cu bastarnii și atacă bazele militare romane din Macedonia.

Atacurile nu au fost alese întâmplător, mai ales că în Macedonia erau concentrate efectivele romane menite să facă incursiuni în toată zona Balcanilor. La rândul lor, romanii contraatacă și reușesc să anihileze stăpânirea a trei basilei geți, Rholes, Dapyx și Zyraxes, în zona Dobrogei de astăzi.

În iarna anului 86 dHr, regele Duras în alianță cu alte triburi barbare precum bastarnii sau roxolanii, trece Dunărea înghețată și atac violent provinciile sud-dunărene provocând mari pagube. De altfel întreaga perioadă dintre 44 îHr și 86 d Hr, adică mai bine de un secol, a fost marcată de lupte aproape continue între triburile dacilor și Imperiul Roman.

Pe de o parte, romanii înaintau încet, dar sigur, pe linia Dunării, vizând inclusiv teritoriile nord-dunărene, sud-carpatice, iar de cealaltă parte dacii, care organizau constant expediții de pradă, devastatoare în teritoriile romane. Cu alte cuvinte, dacii și romanii erau dușmani vechi, care începând cu anul 101 d Hr, au tranșat un conflict care dura de peste un secol.

Un inamic barbar care dădea fiorii romanilor și care le provoca pagube deja inacceptabile

Unul dintre motivele principale ale invaziei romane în Dacia a fost pericolul pe care-l reprezentau triburile dacilor pentru provinciile romane , mai puțin resursele care puteau fi exploatate de pe teritoriul ocupate de aceste neamuri.

Încă de la moartea lui Burebista, forța militară a războinicilor daci dădea fiori romanilor. În anul 31 îHr, adică înainte să se dea bătălia de la Actium, romanii știau că dacii aleseseră tabăra lui Marc Antoniu și se temeau ca nu cumva aceste triburi barbare să invadeze Italia. Cel puțin asta sugerează poetul latin Horatiu.

În plus, istoricul latin Annaeus Florus vorbește despre pericolul reprezentat de daci pentru provinciile romane. Acesta remarcă și că aceste triburi barbare sunt greu de ajuns în munții în care-și găsiseră sălașuri și că atacau Imperiul ori de câte ori aveau ocazia.

„Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să se coboare şi să pustiască ţinuturile vecine ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile. Augustus a hotărât să îndepărteze această populaţie, de care era foarte greu să te apropii. Astfel, a trimis pe Lentulus şi i-a alungat pe malul de dincolo, dincoace au fost aşezate garnizoane. Astfel, dacii nu au putut fi înfrânţi, ci doar respinşi şi împrăştiaţi”, scria istoricul latin Annaeus Florus.

incursiunile de pradă ale dacilor în teritoriile romane deveniseră obișnuință

Tot regele dac Cotiso a fost cel care a făcut prăpăd în Macedonia, împreună cu bastarnii, aliații lor barbari, probabil un neam de origine germanică. De altfel, incursiunile de pradă ale dacilor în teritoriile romane deveniseră o obișnuință, iar pagubele erau însemnate.

Războinicii daci, luptători de temut, dădeau multă bătaie de cap garnizoanelor romane. Tot Horatiu vorbește despre o incursiune a triburilor de daci appuli în zona Pannoniei, în anul 15 îHr. În anul 13 îHr, atacul s-a repetat și abia a fost respins de generalul Marcus Agrippa.

În același an, dacii au pătruns din nou, trecând Dunărea înghețată, de această dată în zona dalmatică. La rândul său, poetul Ovidius vorbește despre numeroase atacuri ale triburilor geților în zona dunăreană.

O parte a acestor raiduri erau ca răspuns la politica de expansiune a Romei în zona Dunării, altele erau pur și simplu expediții de pradă. În ciuda represaliilor organizate de romani, dacii reprezentau un pericol constant. Totul a culminat cu expediația bătrânului rege Duras în anul 86 d Hr.

Aliați cu sarmații și bastarnii, dacii devastează provincia Moesia și îl ucid pe guvernatorul acesteia Oppius Sabinus, luându-i ca trofeu capul. Împăratul Domitian organizează prima expediție serioasă pe teritoriul dacilor, la nord de Dunăre. În prima bătălie, dacii îi înfrâng sever pe romanii conduși de Corneliu Fuscus, în anul 87 d Hr.

În anul următor, după o bătălie sângeroasă, dacii cer pace, care este însă umilitoare pentru romani, mai ales că dacii primeau sume mari de bani. Pericolul reprezentat de daci, dar și stipendiile costisitoare acordate acestora, l-au determinat pe Traian să organizeze o campanie de mare anvergură pentru anihilarea acestui real pericol.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Hopa, ce avem noi aici?

2 Cine este misteriosul miliardar american care ar fi aterizat ieri la București cu deja celebrul zbor direct din Florida

3 VIDEO Pe asta cu Georgescu ați văzut-o? Ar putea explica multe...

4 Serghei Jirnov, fost înalt ofițer KGB: „Călin Georgescu e un oportunist”. Ce spune despre zvonurile privind recrutarea acestuia

5 N-ai cum să nu-i dai dreptate lui Năstase la tura asta...