De ce este imposibil să ne trezim că România este atacată peste noapte

De ce este imposibil să ne trezim că România este atacată peste noapte

NATO are o multitudine de senzori care culeg date, iar prelucrarea acestora face imposibilă orice „surprindere strategică“, adică un atac asupra Alianței care nu poate fi prognozat.

Aeronave AWACS supraveghează spatiul aerian si numai

Fost șef al Statului Major al Apărării, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă că nu există posibilitatea ca România să fie luată prin surprindere în cazul unui eventual atac, întrucât în această perioadă „nu se mai realizează surprinderea strategică“. El spune că România are deja trupe NATO pe teritoriul său şi nu ar trebui să aştepte sosirea acestora.

Nicolae Ciucă a fost întrebat duminică seară, la postul B1 TV, în cât timp va interveni NATO în România, în cazul unui eventual atac, şi a afirmat: „Cel mai bun exemplu s-a întâmplat azi-noapte, când s-a creat o coaliţie ad-hoc. Dacă o coaliţie a reuşit să se mobilizeze şi să răspundă în două-trei ceasuri, România, ca membră NATO, beneficiază de toate garanţiile de securitate“, a răspuns Nicolae Ciucă.

Ciucă a explicat că România are deja trupe NATO pe teritoriul său. „Nu întâmplător, în momentul de faţă, pe teritoriul României avem trupe NATO, avem mijloace de a răspunde, de Poliţie Aeriană, avem forţe terestre, avem mijloace de supraveghere şi avertizare timpurie. Sunt planuri care sunt deja coordonate şi reacţia este absolut una care nu trebuie să ne genereze temeri. Este foarte greu, nu se mai realizează surprinderea strategică. Să ne trezim dintr-odată că România este atacată peste noapte şi nu există timpul necesar să se formeze pachetul de răspuns este aproape imposibil“, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Datele vin din mai multe surse

Contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea, ex-locţiitor al şefului Secţiei operaţii informaţionale din comandamentul NATO JFC NAPLES, din Italia, care este familiarizat cu modul în care Alianța monitorizează potențialele sau existentele teatre de operații, explică cum s-a ajuns să nu mai existe „surprinderea strategică“.

„În primul rând, avem acoperirea satelitară, care oferă informațiile de bază. Apoi, în zonele de interes avem sistemele aeriene de cercetare care oferă informații complexe (gen AWACS, Airborne Warning and Control System, dar nu numai - n.red) și diverși senzori care oferă informații legate de comunicații. În plus, foarte important, mai sunt informațiile care vin direct din teren de la oamenii special instruiți ca să le culeagă și să le comunice. Acum trebuie subliniat ceva. Dacă atunci când este pace, o zonă este «periată» o dată pe lună, să spunem, pe perioadă de criză aceasta este monitorizată zilnic și cu mult mai mulți senzori“, a precizat Constantin Ciorobea.

Modul de reacție este prestabilit

Contraamiralul a explicat și cum se analizează toate aceste date. „Informațiile satelitare, de la avioanele de supraveghere, senzori sau din teren se colectează la comandamentele NATO, în Italia sau Germania, în funcție de zonă. Analiza acestora arată rapid mișcări de trupe sau de tehnică. Aceste date sunt atât de exacte încât se cunoaște și numărul de drone sinucigașe care urmează să fie lansate. Mai mult, se știu mișcările de trupe la nivel de pluton. Oricum, trebuie precizat că există planuri de reacție stabilite cu mult timp înainte. Fiecare militar din forța de reacție rapidă știe unde va ajunge și de unde ia avionul în caz de criză. Totul este cu atenție prestabilit“, a subliniat Constantin Ciorobea.

Armata obligatorie, greu de reintrodus

Nicolae Ciucă a afirmat că reintroducerea serviciului militar obligatoriu este greu de realizat în România. „Sunt mai multe ţări care au readus în discuţie problema reintroducerii serviciului militar obligatoriu. La nivelul nostru este foarte greu de realizat un astfel de demers, pentru că, pe de-o parte, discutăm de o armată profesionistă, care are toate mecanismele, tot ceea ce înseamnă partea procedurală construită pentru o armată profesionistă. Doar din punct de vedere logistic va fi complicat să revenim la o armată obligatorie. Ideea cu care s-a venit din partea MApN de a discuta despre serviciul militar voluntar cred că este o idee foarte bună“, a precizat Nicolae Ciucă.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro