De ce ne îmbolnăvim mai des iarna

De ce ne îmbolnăvim mai des iarna

Toamna și iarna sunt, în mod tradițional, perioade propice pentru virusurile respiratorii - un lucru bine dovedit de gripă și COVID-19, scrie revista Time.

De ce răcim mai repede iarna / Foto: Arhivă

Dar de ce vremea rece se traduce de obicei prin sezonul de răceală și gripă ? Experții indică adesea schimbări în comportamentul uman — și anume faptul că temperaturile scăzute îi forțează pe oameni să stea mai mult în casă sau alte spații închise, unde virusurile se răspândesc mai rapid. Totuși, un nou studiu publicat în The Journal of Allergy and Clinical Immunology sugerează că există și altă explicație.

Nasul nostru este echipat cu sisteme de apărare menite să oprească invadatorii, cum ar fi virusurile și bacteriile, în calea lor. În 2018, cercetătorii de la Universitatea Northeastern din Boston au descris unul dintre aceste scuturi într-un articol: atunci când nasul detectează o bacterie, el eliberează mici saci plini de lichid menit să o atace și să o neutralizeze.

„Când lovești un cuib de viespi, viespile ies în roi și încearcă să atace pe oricine ar putea distruge cuibul", spune coautorul Dr. Benjamin Bleier, director de cercetare în otolaringologie la Massachusetts Eye and Ear. „Asta este ceea ce face organismul".

În noul studiu, Bleier și colaboratorii săi arată că nasul are o apărare similară împotriva virusurilor respiratorii comune. De asemenea, ei și-au propus să răspundă la o altă întrebare: vremea rece diminuează eficiența răspunsului imunitar natural al nasului?

Cercetările anterioare sugerează că virusurile respiratorii comune se dezvoltă la temperaturi scăzute. În 2015, o echipă de cercetători de la Universitatea Yale a folosit șoareci pentru a demonstra că virusurile se replică mai bine la temperaturi mai scăzute, deoarece răspunsurile imunitare antivirale nu sunt la fel de puternice în aceste condiții. Cercetările de la National Institutes of Health au arătat, de asemenea, că virusurile gripale se răspândesc mai bine perioada rece.

Noua lucrare se bazează pe informațiile anterioare, prezentând o „explicație biologică adevărată, cantitativă... a motivului pentru care organismul este mai susceptibil la infecții virale atunci când este expus la frig", spune Bleier.

În cadrul studiului, cercetătorii au măsurat temperatura nazală a voluntarilor sănătoși la o temperatură de aproximativ 23g de grade față de aproximativ 4 grade. Ei au constatat că temperatura cavității nazale a scăzut cu aproximativ -12 grade Celsius, în condițiile în care era mai frig. Apoi, în laborator, au expus mostre de celule nazale la o reducere similară a temperaturii, pentru a imita ceea ce se întâmplă de fapt în interiorul nasului într-un climat rece. Ei au descoperit că răspunsul imunitar a fost semnificativ atenuat la o temperatură mai scăzută.

Pe lângă faptul că ajută la explicarea tendințelor observate de mult timp cu privire la virusurile respiratorii care se intensifică în timpul lunilor reci, descoperirea ar putea duce în cele din urmă la noi terapii, spune coautorul studiului, Mansoor Amiji, președintele departamentului de științe farmaceutice de la Northeastern. Dacă cercetătorii pot găsi o modalitate de a stimula răspunsul imunitar înnăscut al nasului, chiar și în condiții de temperaturi scăzute, ar putea, în mod fezabil, să oprească mai multe boli virale înainte ca acestea să prindă rădăcini.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…