De ce pieptul de pui devine tare la gătit și ce ascunde culoarea cărnii

Foto: transavia.ro
În fața vitrinei frigorifice, cumpărătorii își bazează decizia pe câteva repere rapide: nuanța cărnii, modul de tranșare, lichidul acumulat în caserolă, termenul de valabilitate și prețul, la care se adaugă obișnuința sau încrederea într-o anumită marcă. Testul decisiv are loc însă acasă, odată cu deschiderea ambalajului, când mirosul, atingerea și reacția cărnii la preparare termică arată dacă produsul își păstrează frăgezimea, suculența și proprietățile inițiale.
Ceea ce consumatorii percep intuitiv în bucătărie are corespondențe precise în analizele de laborator. Potrivit prof. univ. dr. Dan C. Vodnar, „specialiștii măsoară pH-ul, capacitatea țesutului muscular de a reține apa, pierderile la gătire, textura, frăgezimea și caracteristicile nutriționale, iar fiecare dintre acești indicatori explică o parte din ceea ce noi percepem prin simțuri”. În acest fel, calitatea încetează să fie un simplu mesaj de pe etichetă și devine rezultatul unor procese controlate înainte ca produsul să ajungă la raft.
Misterul apei din tigaie și rolul proteinelor musculare
Una dintre cele mai frecvente nemulțumiri la gătit — pierderea abundentă de lichid și micșorarea bucăților de carne — pornește de la compoziția biologică a țesutului și de la starea proteinelor sale. Prof. univ. dr. Dan C. Vodnar demontează ideea că prezența masivă a apei ar semnala automat o diluare artificială a produsului:
„Aproximativ trei sferturi din masa cărnii slabe o reprezintă apă, o componentă naturală a țesutului muscular, indispensabilă structurii și caracteristicilor cărnii. O clarificare este aici necesară: acest procentaj este o caracteristică biologică firească, nu un indiciu că produsul ar fi fost diluat sau că i s-ar fi adăugat apă, căci apă este prezentă în mod natural în celulele și țesuturile musculare fiind esențială pentru funcționarea celulelor, transportul nutrienților, reglarea temperaturii și desfășurarea proceselor metabolice. De altfel, și corpul uman conține o proporție importantă de apă, aproximativ 50–60% din masa corporală a unui adult, proporție care poate depăși 70% la nou-născuți.” — Prof. univ. dr. Dan C. Vodnar
Studiile privind capacitatea de reținere a apei (water-holding capacity – WHC) arată că lichidul intracelular este legat strâns de proteinele musculare, mai ales de actină și miozină. Atunci când structura acestor proteine este degradată, țesutul pierde mai ușor apa atât în timpul depozitării, cât și la gătit, un fenomen influențat și de temperatură, durată sau metoda de preparare. „Capacitatea de reținere a apei este un indicator tehnologic important pentru că influențează atât randamentul la preparare, cât și experiența consumatorului”, subliniază prof. univ. dr. Dan C. Vodnar, precizând că acest parametru trebuie analizat mereu împreună cu pH-ul, structura musculară și condițiile termice.
Practic, integritatea proteinelor musculare face diferența între un piept de pui care se usucă și unul care rămâne suculent chiar și în rețetele simple, fără sosuri. În cazul brandului Fragedo, păstrarea acestei suculențe și a aromei în preparatele de zi cu zi, de la pieptul la tigaie până la fripturile de familie, este legată de condițiile de creștere a păsărilor și de controlul proceselor din fermele și unitățile proprii TRANSAVIA.

Foto: transavia.ro
pH-ul și defectele fibrelor care strică frăgezimea
Faptul că două bucăți de piept de pui gătite identic ajung să aibă consistențe complet diferite nu ține doar de îndemânarea bucătarului. Explicația stă în „transformările biochimice care au loc după sacrificare: glicoliza continuă, se acumulează acid lactic, iar pH-ul muscular scade. Ritmul și intensitatea acestei scăderi influențează structura proteinelor și capacitatea lor de a reține apa. Aceste procese afectează mai departe culoarea, textura, suculența și stabilitatea cărnii în timpul păstrării”, detaliază prof. univ. dr. Dan C. Vodnar.
În plus, anumite anomalii ale țesutului muscular compromit vizibil produsul final. O cercetare din 2023, realizată pe 300 de fileuri de piept provenite din 10 loturi, a evaluat trei astfel de modificări: „pieptul de pui lemnos” (wooden breast), striurile albe (white striping) și „carnea cu aspect de spaghete” (spaghetti meat), caracterizată printr-o coeziune scăzută a fibrelor. În majoritatea combinațiilor testate, cercetătorii au măsurat un pH mai ridicat, o rezistență sporită la compresie și pierderi mai mari prin scurgere și preparare termică. Formele severe de „piept lemnos” au alterat calitatea mai puternic decât cele ușoare, iar „carnea cu aspect de spaghete” a generat unele dintre cele mai accentuate modificări. Pentru cumpărător, un reper util rămâne consistența uniformă a cărnii, lipsită de zone neobișnuit de rigide.
Reprezentanții producătorului explică această constanță a texturii prin supravegherea întregului circuit tehnologic:
„În spatele acestei experiențe atât de apreciate de consumatori se află controlul riguros, exercitat direct de TRANSAVIA asupra întregului lanț de producție integrat, de la bob la furculiță, cu facilități proprii, care permite corelarea informațiilor despre efective, condițiile de creștere și parametrii de procesare, precum și aplicarea unor proceduri unitare de control al calității în toate etapele, astfel încât caracteristicile cărnii de pui care ajunge sub brandul Fragedo să fie constante de la un produs la altul, pe întreg parcursul anului. Altfel spus, de fiecare dată când cineva alege Fragedo, regăsește textura plăcută, suculența și gustul natural al cărnii de pui, acele calități care fac diferența într-o rețetă și care transformă o experiență bună într-un motiv de a alege din nou același brand.” — Marian Sabău, Director Divizia Calitate şi Siguranţa Alimentului TRANSAVIA

Foto: transavia.ro
Capcana culorii și mitul puiului cu pielea galbenă
Primul indiciu pe care îl verifică majoritatea cumpărătorilor este nuanța cărnii, însă acesta poate induce ușor în eroare dacă este interpretat greșit. Culoarea depinde de pH, de pigmenții musculari, de ambalare și păstrare, dar și de hrana păsărilor.
„O nuanță roz naturală, relativ uniformă, este caracteristică multor bucăți de carne proaspătă de pui. Există însă variații firești între piept și pulpă, între diferite tipuri de țesut muscular și în funcție de alimentația păsărilor. De exemplu, pigmenții naturali din furaje, inclusiv carotenoizii prezenți în porumb, pot influența culoarea pielii și a grăsimii. Asta nu înseamnă că un pui cu pielea mai galbenă este automat mai bun nutrițional sau senzoric decât unul cu pielea mai deschisă.” — Prof. univ. dr. Dan C. Vodnar
Totodată, aspectul uniform nu garantează de unul singur prospețimea sau absența pericolelor microbiologice, care rămân invizibile cu ochiul liber. De aceea, evaluarea vizuală trebuie dublată de verificarea termenului de valabilitate, a condițiilor de păstrare și a originii produsului. În cazul gamei Fragedo, întreaga producție provine exclusiv din sistemul integrat TRANSAVIA — de la cultivarea cerealelor și prepararea hranei în propria fabrică de nutrețuri combinate, la fermele de reproducție, incubație și creștere, până la abatorizare, procesare și distribuție.

Foto: transavia.ro
Piept sau pulpă? Diferențele nutriționale și capcanele etichetelor
Din punct de vedere nutrițional, carnea de pui furnizează proteine complete, cu toți aminoacizii esențiali (frecvent între 18 și 22 de grame la 100 de grame de produs crud), un nivel scăzut de grăsimi totale și saturate, un raport echilibrat între acizii grași Omega-3 și Omega-6, precum și vitamine și minerale precum B3, B6, B12, zinc, seleniu și fier hemic. În timp ce pieptul de pui este recomandat pentru conținutul mai mic de grăsime și aportul proteic ridicat, pulpa oferă un gust mai intens, mai multă suculență și o cantitate mai mare de fier — inclusiv fier hemic, asimilat mai eficient decât cel din surse vegetale. Nutriționiștii susțin includerea ambelor variante într-o dietă echilibrată, sortimentele Fragedo acoperind atât piept și pulpe, cât și aripioare, ciocănele, tacâmuri și alte piese.
Un studiu publicat în 2025, invocat de prof. univ. dr. Dan C. Vodnar, arată că există diferențe măsurabile între produse, însă eticheta nu trebuie privită ca un argument absolut:
„În grupul cu mențiuni certificate, conținutul proteic mediu a fost de 22,37%, comparativ cu 20,62% în celălalt grup, iar pierderile la gătire au fost mai reduse. Aceste rezultate arată că diferențele dintre produse pot fi cuantificate, însă o anumită mențiune de pe etichetă nu trebuie interpretată, în mod izolat, ca o garanție a calității. Pentru consumator, informațiile de pe etichetă sunt utile atunci când sunt analizate împreună cu caracteristicile produsului și cu modul în care acesta se comportă la preparare.” — Prof. univ. dr. Dan C. Vodnar
Astfel, formulările agresive de marketing de pe unele ambalaje nu pot înlocui verificarea directă a fibrei musculare — care trebuie să fie densă și elastică la apăsare —, a trasabilității și a comportamentului cărnii în timpul gătirii.
Siguranța alimentară începe înainte ca produsul să ajungă în magazin
Deși mirosul neplăcut, modificările suprafeței sau o consistență anormală sunt semne clare că produsul nu trebuie consumat și impun solicitarea de explicații de la producător, calitatea senzorială nu se confundă cu siguranța alimentară.
„Bacterii patogene precum Salmonella sau Campylobacter nu pot fi identificate prin simpla examinare a cărnii. La fel, eventualele reziduuri chimice, contaminanții sau corpurile străine care nu sunt vizibile necesită măsuri de prevenție, control și verificare. De aceea, siguranța alimentară se construiește prin biosecuritate strictă în ferme, supraveghere sanitar-veterinară, controale microbiologice, monitorizarea reziduurilor, verificarea produselor și respectarea lanțului frigorific.” — Prof. univ. dr. Dan C. Vodnar
Această limită a simțurilor umane mută centrul de greutate către sistemele de control ale companiilor producătoare:
„Consumatorul poate evalua aspectul, mirosul sau textura produsului, dar nu are cum să verifice acasă toți parametrii microbiologici și chimici relevanți. Această responsabilitate aparține producătorului, prin sistemele de prevenție, monitorizare și control aplicate de-a lungul procesului de producție. Pentru toate produsele care poartă marca TRANSAVIA, calitatea și siguranța sunt rezultatul unui sistem în care avem control direct asupra întregului lanț de producție, etapă cu etapă și integral, ceea ce ne permite să corelăm informațiile, să verificăm parametrii relevanți și să intervenim acolo unde este necesar. Acesta este unul dintre avantajele fundamentale ale modelului TRANSAVIA.” — Marian Sabău, Director Divizia Calitate şi Siguranţa Alimentului TRANSAVIA
În ultimă instanță, calitatea unei cărni de pui nu este o impresie subiectivă, ci suma unor indicatori biologici și tehnologici măsurabili, de la pH și capacitatea de reținere a apei până la trasabilitatea completă a procesului de producție.

Prof. Univ. Dr. DAN C. VODNAR Foto: transavia.ro
Cine este prof. univ. dr. Dan C. Vodnar
Președinte al Senatului USAMV Cluj-Napoca și membru corespondent al Academiei Române, Dan C. Vodnar figurează în top 2% cei mai citați cercetători din lume în domeniul științei alimentelor, potrivit clasamentului Top World Ranking of Scientists al Universității Stanford. Activitatea sa îmbină biotehnologia și chimia alimentară cu gastronomia moleculară și știința materialelor, vizând soluții pentru industria agroalimentară, securitatea alimentară și sănătatea publică.
Direcțiile sale de cercetare acoperă bioconversia subproduselor agroindustriale în compuși bioactivi prin procese fermentative biomimetice, crearea de alimente funcționale biotice, biomateriale comestibile și ambalaje inteligente cu rol antioxidant ori antimicrobian, precum și producția de biomasă din microalge și probiotice prin tehnici de microîncapsulare. De asemenea, studiile sale vizează interacțiunea dintre aliment, microbiom, metaboliți și sănătate — cu aplicații în nutriție, medicină și economie circulară —, alături de dezvoltarea unor modele alimentare personalizate și utilizarea inteligenței artificiale în analiza datelor metabolomice. Pentru a explica publicului larg mecanismele științifice din spatele alimentelor de zi cu zi, cercetătorul a fondat și proiectul de comunicare științifică „ Știință cu sare și piper ”.
Explorează subiectele:
