De citit!

De citit!

Nimic nou fata de ceea ce stiam deja din 2013…

Ucrainenii cei neprietenosi cu noi sau cu polonezii pana nu demult, cuprinsi de disperarea divortului de Rusia devenit violent dupa debarcarea lui Yanukovici, s-au intors plangand cu sughituri catre occidentali si NATO.

Adica daca pana atunci pupicii pe obraji cu rusii, gazduind flota rusa la Sevastopol si neutralitatea mergeau de minune, iar de valorile europene isi aminteau meteoric doar in perioada alegerilor, dintr-o data NATO si UE trebuie sa ii accepte asa cum sunt, ca uite ce le-au facut rusii! E corect ca si ce au facut rusii din punct de vedere al dreptului international e o incalcare flagranta, dar parca nu erau asa de cand ii stiam?!

In loc sa ii urechiem pe ucraineni pentru incalcarile drepturilor minoritatilor (apropos, tratatul ala de frontiera din 1997 semnat sub arbitraj american si care ar trebui reinnoit anul acesta nu continea o clauza despre asa ceva?) si pentru alte magarii facute in ultimele decenii, acum trebuie sa ii mangaiem frumos pe crestet si sa ii primim in bratele noastre fara nici o obiectie!

Si au pretentia sa adere la NATO si UE imediat, sau macar ca statele membre ale acestor organizatii sa se poarte cu Ucraina ca si cum ar fi deja in componenta acestor organizatii. Nici nu se mai discuta de valorile la care ar trebui sa adere sau de reformele care ar trebui puse in practica etapizat cu un calendar bine definit, daca se doreste aderarea lor, sau macar un parteneriat extins.

Si da, toata lumea sa le transfere repede armament si sa le sustina armata cu instructori si informatii!

Pentru ca trebuie sa dam la o parte perdeaua cu flori de primavara si sa privim Ucraina drept in ochi si drept ceea ce este: o Rusie mai mica dar bantuiata fix de aceleasi naravuri: nerespectarea legilor, o tara fara cuvant, nici o legatura cu respectarea drepturilor minoritatilor nationale sau a tratatelor la care face parte. Nu trebuie uitate sicanele pe care le facea Kievul Romaniei in zona Bratului Chilia, reaua vointa cu care Ucraina trata Romania si doar piciorul in gura luat in 2014 de la fratele mai mare i-a adus acum in ipostaza de a fi o tara cuminte.

In rest, Ucraina nu are mare legatura cu UE, nici n-a avut vreodata. O tara plina de oligarhi, corupta pana in maduva oaselor, o tara cu reflexe sovietice, o societatea care niciodata n-a fost democratica si care nici astazi nu-si respecta angajamentele sau macar limitele bunului simt.Nu e nici pe departe o domnisoara finuta si cuminte, cu cosite inflorate si bujori in obrajori (nu, nu ne referim la Yulia Timoshenko) care a fost abuzata de un smardoi cu ceafa groasa duhnind a vodka!

Pe de alta parte, genul asta de criza cvasi-permanenta le convine oarecum si guvernantilor ucraineni, ca nimeni nu ii mai intreaba cum stau cu democratia, foia de parcurs, etc, etc. Adica au trecut acusi zece ani de cand au debarcat guvernarea pro-rusa, dar cu oligarhii si cu gastile interlope sau cu reformele si armonizarea legislatiei cum mai stau? Pai nu ii lasa rusii!

Cat despre rusi, ce fac acum … va amintiti fazele alea cand gorila sef de clan face „show of force” agitand pe rand toate crengile unui tufis sau copac si se bate cu pumnii in piept? Cam asta e plimbarea cu trenul a unitatilor rusesti pe langa granitele ucrainene, in paralel cu emiterea de pretentii deplasate la asa zisele intalniri de negocieri cu SUA si aliatii occidentali.

Si va mai amintiti mesajul lui Putin despre cum rusii si ucrainenii sunt acelasi popor, istorie si valori comune, etc? Eu as sublinia ca mesajul viza nu doar electoratul rus, ci si cel prorus din Ucraina. Pentru ca respectivul electorat nu se afla doar in Crimeea sau in Donbas.

Adica uite ca rusii ne-au luat Crimeea si Donbasul, dar erau oarecum indreptatiti, ca si noi ucrainenii am luat-o pe aratura si ne-am dezis de toata istoria asta comuna. Ca americanii, englezii sau canadienii sunt departe, romanii, ungurii si polonezii nu ne prea iubesc, rusii sunt aici si chiar printre noi (minoritatea rusa). Oare e bine ce am ales, adica niste „extremisti-fascisti adusi la putere in Kiev de serviciile occidentale”, care oricum isi servesc proprii oligarhi si nici nu reusesc sa ne rezolve aderarea la UE si NATO, ci ne mentin intr-o permanenta stare de razboi si fara bani si investitii in economie?

Si acum, cand se zangane armele, e frig afara si gazul nu are presiune iar Moscova e aproape si Washington si Bruxelles departe, poate s-or gasi unii mai „pragmatici” la Kiev ajutati putin si de serviciile ruse, care sa dea o noua lovitura de stat (cu costul unui mic razboi civil si poate al catorva mici provincii mai occidentale din Vestul Ucrainei) iar Ucraina sa o carmeasca din nou pe orbita de satelit al Moscovei. Si ca momeala li se mai promit de la Kremlin si niste „retrocedari” de teritorii, pe langa umplerea cu bani a buzunarelor „patriotilor” .

Practic, cei din potentialul nou guvern ucrainean operat din umbra de rusi, s-ar putea erija in:

  • eroii salvarii Ucrainei de la un iminent conflict armat, care s-ar fi soldat cu piederi materiale insemnate si fratricid (printre fratii rusi si ucraineni);
  • reintregitorii macar partiali ai Ucrainei (un posibil acord de revenire la vechile granite poate cu exceptia cedarii a Sevastopolului catre Rusia si care ar rezolva miraculos problema de drept international si pentru rusi, si deci sanctiunile implementate);
  • initiatorii repunerii pe picioare a economiei ucrainene: energie ieftina de la rusi si refacerea legaturilor economice traditionale intre cele 2 tari, care nu au putut fi compensate in ultimii 10 ani de pietele europene;
  • cei care obtin o posibila pozitie privilegiata a Ucrainei in mecanismul CSI.

Bineinteles, fortele ruse ar putea interveni pentru „pacificare” in zonele „turbulente”, chiar la cererea noului guvern ucrainean (vezi Belarus, Kazahstan).

Cat de probabil e un astfel de scenariu? Depinde de cat de bine sunt implantate si serviciile occidentale in Ucraina, si de cat de bine au facut curatenie ucrainenii in armata, servicii si in mediul politic…

Intelegem interesul geostrategic pentru americani si occidentali (si chiar si pentru noi) cu privire la Ucraina si ca e mai bine sa nu ai granita directa cu rusii si sa ii tii pe acestia in corzi. Dar sa nu pierdem din vedere cine sunt ucrainenii, substratul cultural si istoric ucrainean, trecutul nu prea indepartat cand ucrainenii erau dulaul cel mai echipat si alintat din gasca sovietica dupa seful gastii – Rusia. In anii ’90 inca ii ajutau pe rusi sa intervina in tari care isi declarau independenta fata de blocul sovietic, cum e cazul conflictului din Transnistria. Da, au suferit si in perioada interbelica sub rusii sovietici, dar uite cate teritorii au primit si ce bine le-a fost dupa al doilea razboi mondial tot in blocul sovietic!

Si sa nu uitam nici faptul ca atunci cand au avut ocazia, au schimbat rapid barca, dovedindu-se printre cei mai zelosi paznici in lagarele de exterminare naziste, spre exemplu.

Oare noi suntem pregatiti pentru un astfel de scenariu, nu doar acela dealtfel putin probabil ca rusii sa intre oficial cu armata in Ucraina, lucru pe care nu l-au facut nici in 2013-2014, cand situatia era chiar mai favorabila!

Si sub nici o forma nu trebuie uitata Ucraina de dinainte de 2014, Ucraina cea adevarata, Ucraina in hainele ei adevarate, nu in cele cernite de astazi cu care cere ajutorul disperat al Vestului. Sa nu utam cu cine aveam de-a face: o Rusie mult mai mica dar periculoasa gata probabil oricand sa se intoarca la mai vechile sale naravuri sovietice, scrie Marius Zgureanu pe rumaniamilitary.ro .


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa