De citit. Daea, împăratul (b)oilor care îngroapă agricultura

De citit. Daea, împăratul (b)oilor care îngroapă agricultura

De citit. Daea, împăratul (b)oilor care îngroapă agricultura. Cine l-a urmărit luni seară pe Petre Daea la Antena 3 trebuie că a rămas nedumerit: el e omul care ar trebui să găsească soluții la criza extrem de gravă a pestei porcine africane? Acest personaj caraghios, cu vocabular anemic, fugă de idei și șmecherie de paznic de CAP? Da, acestui politruc crescut la academia comunistă ”Ștefan Gheorghiu” i-a dat PSD pe mână un domeniu critic, scrie jurnalistul Cristian Pantazi pe  G4Media.ro .

Prietenia cu baronul PSD Paul Stănescu, obediența față de partid și poziția de ogar pregătit să aducă prada stăpânului – în acest caz Liviu Dragnea – acestea sunt calitățile care l-au propulsat în funcție.

Profesioniștii din sectorul agro-alimentar îl țin minte din mandatul de premier al lui Adrian Năstase, când a fost secretar de stat și ministru pentru câteva luni. Un tip căruia morga autoimpusă și severitatea de zbir nu-i puteau șterge lipsa crasă de competențe. Și atunci s-a remarcat doar prin docilitatea absolută față de stăpân.

În guvernele lui Dragnea (Grindeanu, Tudose, Dăncilă), lui i-a fost încredințat de aparatul de propagandă PSD rolul de bunicuț sfătos, hâtru, competent și creativ. PSD avea nevoie de un personaj ca Daea pentru a păstra contactul cu votanții din rural. Alimentată cu contracte suculente din bani publici pentru presă, imaginea lui Daea tot creștea și creștea, în ciuda derapajelor pe care oamenii raționali le vedeau tot mai des.

Puținătatea ideilor s-a devoalat când a comparat suferința porcilor sacrificați cu holocaustul de la Auschwitz. Dintr-o dată s-a văzut că împăratul oilor e gol: ce vindea el pe post de spirit de glumă e doar prostie. Prostie cu luciu deprins la ”Ștefan Gheoghiu”.

Un antreprenor român din sectorul agricol mi-a spus despre Daea acum un an că e ”an accident waiting to happen”. A avut perfectă dreptate. Prestația lui în criza pestei porcine e un dezastru anunțat. Omul care are pe mână destinele a sute de mii de români, la propriu, a ignorat total semnalele de anul trecut ale Comisiei Europene, dar și notificările oficiale ale propriului aparat de lucru.

Nu reiau povestea, e cunoscută deja: în 2017, chiar în debutul anului, Bruxelles-ul atrăgea atenția că România e prost echipată pentru o epidemie de pestă porcină. Lui Daea nu i-a păsat. Avea de promovat legislație pe placul lui Dragnea & Paul Stănescu, amândoi stăpânii lui cu interese în agricultură.

Tot în 2017 au apărut primele cazuri de pestă porcină africană în România. Un ministru responsabil ar fi pus pe jar propriul guvern, propriul partid și Parlamentul ca să oprească o catastrofă economico-socială. N-ar fi dormi de grija industriei, de grija capitalului autohton. N-a fost cazul.

Daea era cu oaia, ne-a scos peri albi cu prostiile debitate la foc automat despre creșterea producției de plăpumi făcute din lâna oilor. Avea treabă și cu programul de tomate în sere, un program fantezist și fără mari rezultate. A, și mai avea treabă și cu decimarea albinelor: a votat la Bruxelles contra legislației care urmărea protejarea albinelor de efectele devastatoare ale unor pesticide care decimaseră deja insectele în Europa occidentală.

Cu un ministru dus cu oaia, pesta porcină africană se întinde ca focul. Omul nu știe să gestioneze criza, nu are abilitățile necesare unui manager. Ne-o arată comportamentul ezitant, episodul cu ordinul pentru arderea culturilor călcate de mistreți e relevant.

Aseară a mai produs o enormitate, a dibuit el interesele ascunse ale celor care îl critică. Sherlock Holmes de Medehinți a înțeles totul dintr-o privire: sunt vegetarieni care n-au gustat în viața lor o fleică de porc, carevasăzică sunt dubioși. Poate chiar sorosiști raw-vegani, care se bat parte-n parte cu porcul pe nutreț. Și s-a mai lăudat cu o măsură de contracarare a bolii: a povestit cum a pus bannere la granință cu ”Atenție, pestă porcină”. Nu e clar cui se adresau aceste bannere: virusului, porcilor, mistreților sau turiștilor puși pe fugă?

Daea e, de fapt, ilustrarea perfectă a contraselecției operate de PSD și ALDE în toată administrația publică. Un personaj care n-a lucrat decât la stat toată viața lui (inclusiv în nomenclatura județeană de partid din Mehedinți în ultimii ani ai comunismului, cei mai întunecați) nu poate înțelege, controla și conduce un domeniu precum agricultura.

Cu el la conducere, pesta porcină se răspândește rapid, dezastrul va fi total și pe termen lung, averizează Pantazi pe  G4Media.ro .

 
 


Citește și:

populare
astăzi

1 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

2 De citit analiza lui Adrian Năstase despre războiul din Ucraina

3 În ce circumstanțe a murit liderul interlop Costel Corduneanu

4 Surprinzător, unul dintre experții de top ai Chinei anunță înfrângerea Rusiei în Ucraina

5 VIDEO Filmare cu camarila lui Nicușor Dan, în frunte cu „bobinatorul” primarului, controversatul afacerist Matei Păun, în timp ce caută un sediu de ca…