De citit...
Dezvoltarea economică și explozia industriilor românești în perioada comunistă, începând cu anii `60 nu a fost deloc întâmplătoare. Politica de suveranitate și independență politică a României față de URSS, CAER și în cadrul Tratatului de la Varșovia nu a fost aleatorie și a ținut de o politică subsidiară și subterană a fundamentelor statului român profund. URSS, prin celebrul ”plan Valev”, impunea României un statut subiacent și aproape subcolonial de stat eminamente agricol și furnizor exclusiv de produse agricole și comerciale pentru lagărul socialist, fapt ce a deranjat liderii români din PMR.
Mai mult, intervenția dură a trupelor sovietice în Budapesta anului 1956 a dat de gândit unor lideri români ai PMR, care s-au gândit că și țara noastră redusă la un stat cu un statut agricol poate fi ușor preluată militar de URSS. Știm cu toții că, după cunoscuta ”vânătoare” udată cu multă vodcă, Gheorghiu Dej a obținut promisiunea lui Hrusciov de retrage trupele sovietice, în schimbul lichidării ultimelor puncte de rezistență ale partizanilor din Munții Făgăraș. Securitatea a dus o politică de înfiltrare și lichidare a ultimelor grupuri ale rezistenței armate anticomuniste din munții României. În 1958, cu promisiunea realizată de Dej, conducerea superioară a URSS s-a ținut de cuvânt și a retras trupele sovietice din țară. În acest sens, Gheorghiu- Dej și câțiva lideri ai PMR au demarat procesul, în 1957, de lichidare a ”deviaționiștilor de dreapta” din partid, în special echipa de alogeni din partid: rămășițele grupului Ana Pauker-Teohari Georgescu și Vasile Luca, care mai aveau ceva influență în structuri și, mai ales, aripa ”intelctuală” condusă de Miron Constantinescu (născut în Chișinău, cu soție de origine evreiască). Prim-secretarul PMR, Gheorghiu Dej îl invită la el în birou pe șeful Securității din Cluj și apoi din Sibiu/Brașov, pe fostul cazangiu Gheorghe Crăciun, român greco-catolic din Mintiu Gherlii, să preia conducerea penitenciarului Aiud pentru a începe procesul de reeducare a deținuților, floarea intelectualității române, pentru a fi eliberați după semnarea unor autobiografii demascatoare.
Gheorghiu Dej ordonă înlocuirea treptată a cadrelor din Securitatea comunistă, de origine maghiară, rusă, ucraineană, evreiască sau bulgară cu etnici români, pentru a-și asigura spatele informativ în implementarea programul de independență a României față de Moscova și de declanșare a programului de industrializare și dezvoltare generală a țării, program împotriva căruia se opunea furibund nomenclatura sovietică. Doar astfel se poate concepe istoriografic faptul că Dej a reușit în aprilie 1964 să publice celebra ”declarație de independență” a PMR și României față de PCUS și URSS, care a zguduit lagărul socialist și lumea democratică occidentală. În documentele pregătitoare ale ”declarației de independență” nu se mai vorbea de ”lupta de clasă”, ci de o împăcare dintre comuniștii români și celelalte grupuri sociale și intelectuale de origine burghezo-democratice.
În planul acestui program un rol important l-a avut și Nicolae Ceaușescu, care într-o întrunire de birou politic la sfârșitul anilor `50 a impus etnici români, în ciuda opoziției lui Gogu Rădulescu, care-l acuza de numiri în funcții cu membri din fostele mișcări politice interbelice, de la țărăniști, liberali sau legionari. Atunci, Ceușescu a rostit celebra frază consemnată în stenograme: ”În România interbelică în fiecare familie a fost un membru al mișcării.” La sfârșitul lunii noiembrie 1961, Gheorghiu Dej convoacă o plenară PMR, care a intrat în istorie. În discursul său, Dej a susținut românizarea serviciilor secrete românești pentru a se asigura independența economică și politică față de URSS.
Nicolae Ceaușescu a înțeles de unde bate vântul și a susținut punctul de vedere al lui Dej. Discursul lui Ceaușescu a fost lăudat de Dej, care a afirmat că ”acesta a spus lucruri frumoase”. Drept recompensă Dej l-a numit pe Nicolae Ceaușescu ca ”șef al direcției organizatorice” a Comitetului Central și ”organizator” al ”organelor speciale”, adică a securității și serviciului secret al armatei. Este cunoscută butada lui Ceaușescu dintr-o conferință PMR, dezvăluită de istoricul Corvin Lupu, parafrazez: ”Securitatea este un cal nărăvaș, care nu este călărit așa cum trebuie”.
Numit în noua funcție, Ceușescu abia a așteptat să ia deciziile pentru naționalizarea serviciilor secrete românești, pentru ca PMR (partidul comunist) să proclame politica de independență față de Moscova și să înceapă programul de industrializare a țării. Gheorghe Gheorghiu Dej, în prezența lui Nicolae Ceaușescu, îl cheamă după plenară pe Vasile Patilineț, un lider comunist cu origini familiale din zona minieră a Văii Jiului, din Lupeni. Deși acuzat că are origini poloneze, Patilineț a declarat că este român neaoș, altfel Antonescu nu l-ar fi încadrat într-o unitate de elită de vânători de munte în războiul anti-sovietic. Interesant cum un fost șef al PMR din regiunea Timiș și membru în CC al PMR din 1956 își susține calitatea de român, prin participarea la războiul anti-sovietic.
Omul era pe gustul lui Ceaușescu care-l promovează în politica de românizare a cadrelor securității. În 1962, la inițiativa lui Dej, secundat de Ceaușescu și Patilineț, s-a constituit o unitate de contraspionaj, sub titulatura „Biroul Țărilor Socialiste”, care să „vâneze” agenții sovietici și pe colaboratorii acestora. Un an mai târziu, se reușise identificarea a 149 membri de partid cu funcții de conducere, considerați „agenți sovietici infiltrați în România” ai KGB și GRU. Printre aceștia, figurau fostul prim-director al lagărelor de muncă de la Canal – Vasile Posteucă (nume real Mișa Postanski), precum și Emil Bodnăraș – primul șef al Securității! Gheorghe Gheorghiu Dej i-a cerul lui Vasile Patilineț și secției conduse de el să inițieze discuții în particular cu „tovarășii” recrutați de ruși, recomandând să li se transmită că sunt monitorizați și că, dacă vor mai continua colaborarea cu sovieticii – „va fi vai de ei”. Concluziile discuțiilor i-au fost prezentate direct lui Nicolae Ceaușescu. După moartea lui Dej și venirea la putere a lui Ceaușescu lui Vasile Patilineț îi fuseseră încredințate „problemele speciale din justiție, armată și interne”. (vezi și Dorin Petresc, Info HD Replica).
Prin naționalizarea Securității s-a putut ajunge la Declaraţia oficială din aprilie 1964, care este considerată „declaraţia de independenţă” a comuniştilor români. S-a arătat faptul că dezbaterea asupra planului Valev convinsese elita conducătoare română că programul de industrializare pe scară largă putea fi realizat numai prin independenţa statului-partid faţă de Uniunea Sovietică. Liderii români au putut impune doar astfel în fața Moscovei programul de industrializare pe scară largă a României și susţinut cu vehemenţă de către delegaţia română la CAER. În perioada 1960-1965 au fost înlăturați ofițerii activi impuși de la Moscova, care ar fi putut să amenințe autoritatea noii linii de suveranitate și independență a politicii de partid și de stat față de URSS și din cadrul Tratatului de la Varșovia. Personalul angajat al Securității stabilit la 5.633 ofițeri, 4.108 sergenți reangajați, 1.416 angajați civil, fără trupele militare în termen, a fost curățat de marea majoritate din cadrele cu alte origini decât cele declarate ca române.
1962 a fost un an crucial pentru politica României de a se desprinde de tutela Moscovei, de refuz a planului Valev și a presiunii impunerii intereselor CAER de fi un stat agricol subdezvoltat în cadrul lagărului socialist. Organele de partid și de stat au început procesul de desprindere economică și politică de URSS pentru a se asigura programul de dezvoltare economică și industrializare a țării, prin naționalizarea serviciilor secrete. Anul 1962 este un an reper ignorat de istorici privind începtul politicii de suveranitate.
Liderii politici de atunci au înțeles că fără ”naționalizarea” structurilor de securitate nu se poate implementa dezvoltarea economică și industrializarea țării în fața puterii de control, exercitată tutelar în epocă de către URSS. În 1962, liderii politici de atunci au înțeles că fără naționalizarea serviciilor secrete românești nu poate fi independență, dezvoltare economică și program de industrializare.
Ionuț Țene/ napocanews.ro
