De citit.../Alții tac și fac, noi am ajuns de râsul curcilor...

Șantiere navale, drone și sisteme de vedere nocturnă: o națiune europeană ambițioasă construiește de la zero o industrie de apărare „made locally”, capabilă să cucerească piețe globale, scrie Les Echos .

La Koropi, o suburbie a Atenei, operatori îmbrăcați în halate albastre lucrează aplecați, în penumbră, asupra meselor lor de lucru. Echipați cu bonete și mănuși, manipulează obiecte mici cu cea mai mare grijă, într-o încăpere închisă unde temperatura și umiditatea sunt strict controlate. Ceea ce ar putea părea o sală de operații este, de fapt, o linie de asamblare: aici, compania grecească Theon produce echipamente de teleoptică pentru armate din întreaga lume.

„La Koropi, asamblăm produse, dar și accesorii pentru 72 de forțe armate în total”, spune cu mândrie Constantine Ksenikakis, în timp ce prezintă în grabă numeroasele facilități ale sitului, unde sunt depozitate, ici și colo, binocluri cu vedere nocturnă și monoculare termice. Al zecelea angajat din istoria Theon, directorul de contracte a văzut cum acest mic subcontractor a devenit, în aproximativ treizeci de ani, un pilon al industriei grecești de apărare, iar mica fabrică s-a transformat într-un vast campus de 23.000 mp.

Revoluție

În Grecia, Theon este atât o excepție, cât și un simbol: în timp ce producția manufacturieră a țării s-a prăbușit în ultimele decenii, sub efectul globalizării și al crizei datoriilor suverane, compania a mizat cu succes pe „made in Greece” și revendică astăzi 65% din piața mondială a echipamentelor de vedere nocturnă pentru forțele armate. Aprovizionează atât marina americană, cât și Bundeswehr-ul german și se extinde rapid, având un portofoliu uriaș de comenzi.

Compania a fost fondată de Christian Hadjiminas, un fost comerciant de materii prime, care a lansat și EFA, o societate ce dezvoltă, printre altele, sisteme de inteligență software. Împreună, cele două reprezintă „peste 75% din cifra de afaceri totală a industriei grecești de apărare, cu venituri de 700 de milioane de euro estimate pentru acest an”, susține conducătorul. O „poveste de succes” grecească incontestabilă, pe care autoritățile ar dori să o vadă replicată în anii următori.

De aproximativ doi ani, în Grecia are loc o mică revoluție copernicană: în timp ce țara se baza în mod tradițional pe achiziționarea la prețuri foarte mari a unor sisteme de armament de ultimă generație – în special din Franța – pentru a-și asigura securitatea, Statul Major elen promovează acum fabricarea propriilor echipamente și încearcă să construiască o bază industrială de apărare „made in Greece”.

Drone de luptă „made in Greece”

Inițiativa face parte din vastul plan de modernizare a armatei, lansat anul trecut, care prevede investiții de aproximativ 25 de miliarde de euro până în 2036. „Obiectivul nostru nu este să cheltuim acești bani și să-i oferim unor parteneri străini. Dorim ca o parte importantă din aceste fonduri să fie folosită pentru a dezvolta un ecosistem industrial de apărare dinamic în țara noastră, capabil și de export”, declara în urmă cu un an prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis.

Piatra de temelie a acestei transformări este Centrul elen pentru apărare și inovare (HCDI), creat acum doi ani și însărcinat să creeze punți între sectoarele civil și militar, care se privesc cu neîncredere și au evoluat separat încă de la căderea dictaturii coloneilor (1967–1974). Armata greacă formulează cerințe către HCDI, care lansează apeluri de proiecte, de exemplu pentru dezvoltarea unei drone tactice de luptă.

Grecii se bazează, între timp, pe propriile resurse: compania publică aerospațială EAB, care a dezvoltat un sistem anti-dronă deja testat în luptă, Theon, EFA, șantierele navale din Skaramangas sau Metka, o filială a multinaționalei Metlen și subcontractor al KNDS France și Naval Group.

În absența unor comenzi publice semnificative, majoritatea acestor actori și-au construit succesul pe exporturi, datorită existenței clauzelor „offset” (care obligă țara vânzătoare să încredințeze o parte din producție furnizorilor locali). Acestea sunt acum sistematice în contractele încheiate de Grecia. „Grecia nu mai este doar un client, ci un partener”, explică Christian Hadjiminas, șeful Theon. Potrivit lui, „companiile franceze trebuie să înțeleagă acest lucru și să facă mai mult” pentru a investi în țara mediteraneană.(Material realizat cu sprijinul Rador Radio România)


Citește și:

populare
astăzi

1 Bolojan, mesaj de ultima oră...

2 Nu se întrevede niciun compromis / Culisele negocierilor de la Cotroceni. Grindeanu l-a amenințat pe președinte cu CCR

3 Expresia plină de curtoazie adresată premierului Bolojan de un ministru PSD atunci când și-a scris demisia din guvern

4 Acesta este PSD, oameni buni... / Conacul Simonis de la Moșnița Nouă...

5 VIDEO Lașitatea PSD / Secretarii de stat ai PSD rămân la „borcanul cu smântână”, la fel și celelalte mii de sinecuri...