De la hoți și ruine la roboți: plan de 177 milioane de lei la Mina Petrila
Într-o încăpere friguroasă și aproape goală a fostei exploatări carbonifere din Petrila, locul în care generații la rând au coborât în subteran, câțiva liceeni asamblează și testează roboți. Tinerii fac parte din clubul de robotică Wafy, o echipă formată din elevi de la diverse profiluri ale liceului din localitate, uniți de interesul pentru știință și inginerie.
Cristian și Raisa, doi dintre elevii pasionați de robotică din Petrila. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL Doi dintre membrii echipei, Cristian Tuto și Raisa Huhu, privesc spațiul industrial ca pe o punte între trecutul orașului și o carieră modernă. „Mi se pare că noi combinăm, într-un fel, vechimea cu tot ce este modern. Încercăm să inovăm și poate, pe viitor, să ajungem ingineri”, mărturisește Cristian, în timp ce colega sa rezumă miza întregului demers: „Vrem să-i oferim Văii Jiului un nou viitor și să dăm viață acestui oraș”.
Ambii adolescenți consideră că educația, noile tehnologii și valorificarea zonei montane pot scoate comunitatea din blocajul lăsat de închiderea minelor, mai ales că în Valea Jiului au început să apară inițiative noi, iar unii tineri plecați aleg să revină acasă. Raisa mizează pe potențialul peisajelor din jur: „Eu zic că turismul va fi ceva foarte bun în Petrila. Va lua locul mineritului”.
În același timp, elevii observă că interesul pentru robotică este ridicat în rândul colegilor lor, dar mulți nu au acces la resursele necesare. „Sunt foarte interesați, vor să se implice, dar unii dintre ei nu au oportunitatea. Noi vrem să le oferim această oportunitate”, explică Raisa Huhu. Deși își dorește să studieze la Universitatea Politehnica din Timișoara după examenul de Bacalaureat, Cristian Tuto spune că nu intenționează să rupă legătura cu locul natal:
„După ce voi termina liceul și voi da Bacalaureatul, am să merg la Politehnică, la Timișoara, și am să-mi continui studiile. Dar n-am să uit niciodată Valea Jiului. Am să mă întorc și am să încerc să creez cât mai multe proiecte și hub-uri de robotică pentru copiii care sunt curioși, dar sunt limitați de oportunitățile din zona în care s-au născut”
— Cristian Tuto
Tânărul le cere și decidenților să încurajeze activitățile economice alternative și proiectele destinate noilor generații: „Nu trebuie să stăm să ne chinuim și să ne plângem că am pierdut mineritul. Ar trebui să ne bazăm și pe altceva, să ne modernizăm, să nu mai rămânem în trecut. Să ne uităm spre viitor”.
Cinci proiecte de aproape 177 de milioane de lei, parafate la Ansamblul istoric Mina Petrila
Pe 18 noiembrie 2026, chiar în incinta Ansamblului istoric Mina Petrila, au fost semnate contractele de finanțare pentru cinci proiecte de regenerare și reconversie obținute de Consiliul Județean Hunedoara, în prezența ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru Mihai Ghigiu. Valoarea totală a investițiilor se ridică la 176.936.517 lei.
Banii provin din Programul Tranziție Justă 2021–2027, prin Fondul pentru o Tranziție Justă al Uniunii Europene, instrument creat pentru a sprijini transformarea economică și socială a zonelor afectate de declinul industriilor grele. Planul autorităților vizează restaurarea clădirilor de patrimoniu și transformarea lor în spații culturale, turistice și educaționale:
- Restaurarea Puțului Centru: Turnul și hala acestui monument industrial reprezentativ vor fi consolidate și adaptate unor utilizări noi, păstrând elementele tehnice și arhitecturale specifice exploatării miniere.
- Hub integrat sociocultural: Proiectul presupune reabilitarea fostei Stații de salvare — unde funcționează Muzeul Salvatorului Minier —, a Stației de pompe (Centrul Cultural Pompadou) și a fostului dispensar, care urmează să devină galerie de artă.
- Regenerare urbană și infrastructură verde: Două proiecte distincte vor reamenaja spațiile exterioare ale fostei platforme miniere, urmând să creeze zone de recreere și să lege perimetrul de circuitul public și turistic al orașului.
- Robotics Hub: Un centru dedicat creativității, educației și tehnologiei va fi amenajat prin consolidarea fostei Stații de ventilatoare Centru, a Puțului nou cu schip și a Casei mașinii aferente acestuia.
Un astfel de program de salvare reprezintă o excepție într-o regiune unde zeci de exploatări de cărbune, fier, cupru sau aur au fost abandonate după închidere, transformându-se în ruine — de la minele Aninoasa și Dâlja din Valea Jiului, la exploatările de fier de la Ghelari, Teliuc și Muncelu din Munții Poiana Ruscă ori la centrul aurifer Barza și minele din zona Certej, în Munții Metaliferi.
Un deceniu de degradare, furturi și prăbușiri după închiderea din 2015
Până la semnarea finanțărilor din 2026, fosta Mină Petrila — închisă definitiv în toamna anului 2015 — a trecut printr-o deteriorare continuă, accelerată de clima aspră a zonei și de jaful repetat al hoților de fier vechi.
Ansamblul fostei Mine Petrila în 2026. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL În 2017, instalația de extracție a Puțului Centru, pusă în funcțiune în 1945, a fost vandalizată, iar din motorul acesteia au dispărut sute de kilograme de cupru. Într-o scrisoare deschisă publicată în decembrie 2017, Andrei Dăscălescu, regizorul documentarului „Planeta Petrila”, atrăgea atenția asupra gravității situației: „Nu vorbim despre un (banal) furt de fier vechi, ci despre distrugerea unei capodopere tehnice și istorice, poate cel mai de preț lucru din întregul ansamblu declarat monument istoric”.
Doi ani mai târziu, în ianuarie 2019, jumătate din hala circuitului Puțului Centru — clădire salvată anterior de la demolare și inclusă pe lista monumentelor istorice — s-a prăbușit sub greutatea zăpezii, un episod calificat de Asociația Planeta Petrila drept o „zi neagră pentru Petrila”. Nici paza perimetrului nu a oprit furturile: în 2021, infractorii au spart peretele unei magazii din spatele fostei stații de salvare și au sustras rulmenți și componente metalice.
Clădiri și instalații degradate pe platforma minei. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL În toamna lui 2023 a urmat un nou atac asupra patrimoniului industrial: de pe calea ferată îngustă Lonea–Petrila, veche de 150 de ani — pe care circulația fusese oprită în primăvara aceluiași an din cauza unei surpări de teren —, polițiștii au consemnat furtul a 30 de metri de șină și a unor piese de macaz, chiar în perioada în care comunitatea spera să transforme linia într-un obiectiv turistic.
Platforma istorică a fostei exploatări carbonifere. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL Între expoziții, igrasie și memoria tragediei din 2008
Situația juridică a ansamblului s-a schimbat în 2022, când Consiliul Județean Hunedoara a cumpărat cele aproximativ 16 hectare de teren și construcțiile aferente de la Societatea Națională de Închideri de Mine Valea Jiului, pentru suma de circa 1,5 milioane de lei. Ulterior, perimetrul a găzduit spectacole, expoziții și un circuit de vizitare ce include vechile instalații, puțurile și clădirile istorice.
Printre punctele deschise publicului se numără Muzeul Salvatorului Minier, inaugurat în 2018 la împlinirea unui deceniu de la tragedia din 15 noiembrie 2008, când două explozii succesive din subteran au ucis 13 mineri și salvatori și au rănit alte 15 persoane. În fața clădirii a fost ridicat, tot în 2018, „Monumentul salvatorului minier”, dedicat atât eroilor intervențiilor subterane, cât și scriitorului petrilean Ion D. Sîrbu.
Muzeul Salvatorului Minier necesită lucrări urgente de reabilitare. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL În interiorul muzeului, însă, urmele abandonului sunt evidente: igrasia s-a extins pe tavane, iar frigul, umezeala și mobilierul vechi afectează spațiile în care sunt păstrate mărturiile despre munca salvatorilor minieri, motiv pentru care reabilitarea devine urgentă.
De la satele de momârlani la „amurgul colectiv” al Văii Jiului
Înainte ca exploatarea cărbunelui să înceapă în 1859, Petrila era o așezare răsfirată a păstorilor momârlani, pe malurile Jiului de Est și pe versanții munților Parâng și Șureanu. În 1862, geologul David Ansted intuia transformarea radicală a zonei: „Marea bogăţie a acestui domeniu al cărbunelui care conţine, aşa cum s-ar părea, cărbune excelent, nu poate fi trecută cu vederea”. Opt ani mai târziu, în 1870, publicistul britanic Robert Nelson Boyd surprindea încă farmecul rural al locului, dar și obiceiurile pastorale ale localnicilor:
„Nimic nu putea fi mai frumos decât Petrila, care este o aşezare tipică valahă. Ridicată pe malurile râului Jiu, unde apele au o adâncime mică şi curg uşor, aici fiecare gospodărie este înconjurată de o livadă de pomi fructiferi”, nota călătorul englez, adăugând despre păstori: „Unii au cabane de buşteni pe înălţimi, unde locuiesc toată vara. Alţii caută un adăpost sub corturi făcute din ramuri şi frunze de copaci; foarte puţini coboară în văi în timpul sezonului cald”.
Industrializarea din secolul XX a schimbat definitiv peisajul prin colonii muncitorești, blocuri și construcții inginerești majore, precum Puțul Centru sau Puțul cu schip, adânc de circa 940 de metri. Aproape fiecare familie a ajuns să depindă de mină, iar după 156 de ani de activitate, închiderea exploatării a lăsat un gol economic pe care atracțiile din zonă — Munții Parâng, Cheile Jiețului, drumul spre Transalpina, satele din Munții Șureanu sau apropierea de cetățile dacice — nu au reușit încă să îl acopere.
Declinul este vizibil în întreaga Vale a Jiului. De la 14 mine și aproximativ 40.000 de angajați la începutul anilor ’90, industria carboniferă s-a restrâns dramatic: Lonea și Lupeni sunt pe ultima sută de metri a programului de închidere, iar Livezeni și Vulcan au ca orizont anul 2032, în contextul avertismentelor sindicale privind imposibilitatea finalizării la timp a lucrărilor de punere în siguranță. În paralel, populația celor șase orașe din regiune a coborât de la peste 150.000 de locuitori în anii ’90 la sub 100.000 la recensământul din 2022.
Sociologul Valentin Fulger, de la Universitatea din Petroșani, subliniază că statul a irosit momentul reconversiei economice în timpul marilor restructurări, când în zonă mai exista o forță de muncă numeroasă și bine pregătită. Potrivit unui studiu realizat în 2024, aproximativ 90% dintre tinerii chestionați, cu precădere cei din categoria 18–24 de ani, intenționau să părăsească regiunea.
„Tinerii pleacă inițial la școală sau la universitate și apoi renunță să se mai întoarcă în Vale, pe care o percep ca pe un spațiu lipsit de oportunități economice și de perspective de dezvoltare profesională și personală”, explică Valentin Fulger, concluzionând: „Putem vorbi de un veritabil amurg colectiv al Văii Jiului, nu doar industrial, ci și demografic, identitar, educațional și cultural”.
În acest tablou sumbru, pachetul de finanțări de aproape 177 de milioane de lei pentru fosta Mină Petrila rămâne una dintre puținele șanse concrete de a opri degradarea patrimoniului și de a oferi generației tinere un motiv să rămână.
Explorează subiectele:
