Noile studii, bazate pe materiale genetice, schimbă total povestea originii ungurilor, finlandezilor și estonienilor. Aceste popoare din zona centrală și nordică a Europei ar avea, conform cercetătorilor, origini siberiene, dezvoltându-se mai degrabă în apropierea Japoniei și Alaskăi.

Marș al maghiarilor în Cluj Napoca FOTO Remus Florescu

Ungurii, finlandezii și estonienii sunt printre puținele popoare europene care vorbesc limbi din marea familie uralică. Practic, limba maghiară reprezintă o insulă lingvistică ugrică într-o mare de limbi germanice, romanice și slave, cele care de altfel predomină pe continentul european. De unde vin cu adevărat ungurii, care sunt cei mai vechi strămoși ai lor? Răspunsul este oferit de o serie de teste ADN prezente într-un studiu realizat de un grup de specialiști și publicat în revista Nature. Rezultatele sunt suprinzătoare și indică faptul că originea vorbitorilor de limbi uralice, inclusiv ungurii, finlandezii și estonienii își au cele mai vechi origini în nord-estul Siberiei, mai aproape de Japonia și Alaska decât de Europa.

De unde veneau cele șapte triburi ale lui Almos

Ungurii au ajuns în Europa în secolul al IX-lea d.Hr, străbătând stepele nord-pontice. Până în prezent, majoritatea specialiștilor credeau că patria ungurilor și locul de formare al acestor popoare a fost zona Munților Ural. Cei mai îndrăzneți mutau leagănul popoarelor ugrice și mai la est, în vestul Siberiei. Aceştia ar fi locuit, începând cu secolul al IV-lea d. Hr, în teritorii din zona munţilor Urali, alături de alte neamuri ugrice.

„În ultima vreme, cei mai mulţi specialişti fixează patria primitivă a fino- ugrilor fie între Volga şi Munţii Ural, fie între Ural şi Obi sau, mai exact, între Ural şi bazinul Tobolului şi Işimului, afluenţi de pe partea stângă a lrtâşului. Încercările de a identifica pe strămoşii ungurilor cu purtătorii unor culturi corespunzătoare epocii bronzului şi a fierului (Volosovo, Andronovo, Lomovatovo etc.) sînt departe de a putea fi dovedite, rămânând în perimetrul simplelor ipoteze”, preciza acadamicianul Victor Spinei, în lucrarea sa „Marile Migrații”. La un moment dat, din motive puţin cunoscute, ungurii au început să migreze către sud, în special în Bashkiria, o zonă situată în nordul Mării Negre şi a Caucazului. Aici au locuit alături de triburi turcice, în special alături de bulgari, dar şi de uralo-altaici, precum hunii sau onogurii. Aspectul fizic al vechilor maghiari, așa cum a fost indentificat de specialiști, dar și de mărturiile celor care au fost contamporanii invaziei acestora în Europa indică clar o origine mult mai estică decât cea a Munților Ural. O dovada ar fi cǎ pătura conducătoare maghiară era alcătuită din indivizi de statură mică sau medie cu trăsături turcice sau mongoloide.

„Trăsăturile rasiale turanoide, uraliene şi pamiroide (n.r. - din zona Pamir, munţi din Asia centrală) s-au dovedit a fi specifice pentru vîrful ierarhiei, iar cele mediteranoide, nordice şi pamiroide pentru stratul mijlociu. Masa populaţiei comune se caracteriza prin varietatea tipurilor, fiind dominată de componentele mediteranoide şi nordice, urmate de acelea cromagnoide. Aceste diferenţieri se datorează, desigur, fenomenelor de metisaj produse încă în momentul staţionării ungurilor în regiunile est-europene, continuate şi poate chiar amplificate o dată cu stabilirea în bazinul mijlociu al Dunării”, preciza Victor Spinei, în aceeași lucrare. Ungurii împărtășeau stilul de viață al popoarelor de stepă, deprins probabil în perioada șederii în marile câmpii din zona Munților Ural și a stepelor nord-pontice.

Strămoșii ungurilor veneau de fapt din capătul Siberiei

Noile cercetări susține de dovezi ADN schimbă radical povestea originii limbilor uralice. Mai precis, într-un studiu publicat în revista „Nature”, în luna iunie, specialiști de la Harvard și de la alte instituții prestigioase au ajuns la concluzia că originea limbilor uralice, inclusiv a limbii maghiare, nu este zona Munților Ural, ci chiar nord-estul Siberei, adică zona Yakuția, undeva la capătul Asiei, în apropiere de Strâmtoarea Bering, cea care separă continentul asiatic de cel american.

„De unde provine familia distinctă de limbi uralice a Europei — care include maghiara, finlandeza și estona? Noi cercetări plasează originile lor mult mai la est decât se credea. Analiza, condusă de un grup de absolvenți sub supravegherea expertului în ADN antic David Reich, a integrat date genetice de la 180 de siberieni recent secvențiate, cu peste 1.000 de mostre actuale de la indivizi de pe majoritatea continentelor, acoperind aproximativ 11.000 de ani de istorie a omenirii. Rezultatele, publicate luna aceasta în revista „Nature”, identifică strămoșii preistorici a două familii lingvistice importante, inclusiv cea uralică, vorbită astăzi de peste 25 de milioane de oameni. Mai precis, s-a descoperit faptul că strămoșii vorbitorilor actuali de limbă uralică au trăit acum aproximativ 4.500 de ani în nord-estul Siberiei, într-o zonă cunoscută acum sub numele de Yakuția”, precizează Christy DeSmith, într-un articol din „The Harvard Gazette”.

Descoperirile au fost posibile datorită eforturilor cercetătorului Alexander Mee-Woong Kim care a colectat date prețioase de ADN antic din multe regiuni ale Siberiei. Rezultatele au fost uimitoare. Multe populații moderne vorbitoare de limbi uralice (inclusiv ungurii, finlandezii sau estonienii) poartă aceeași semnătură genetică care a fost identificată prima dată în mostrele vechi de 4500 de ani, în Yakuția. Practic, acolo se află strămoșii lor comuni. Se presupune că limba și materialul genetic au fost răspândite de grupuri de vânători-culegătiri foarte mobili care s-au deplasat din nord-estul Siberiei, probabil în căutare de pradă sau climă mai blândă, către vestul Siberiei și zona Munților Ural . Unii au ajuns, spun cerctătorii de la Harvard, tocmai în Peninsula Scandinavă, luând contact cu populațiile sami din Finlanda de astăzi, de exemplu. „Vorbim despre taiga, marea întindere de pădure boreală, care se întinde din Scandinavia aproape până la strâmtoarea Bering”, precizează Alexander Mee-Woong Kim pentru Harvard Gazette.

„Oamenii care au adus limba purtau amprenta genetică a acelor strămoși”

Specialiștii, mai ales cei implicați în studiu, spun că limba, ca și purtătorii ei, au circulat de la est la vest, prin vastele păduri siberiene și mai apoi, reinventându-se în milenii de civilizație, prin stepele nord-pontice. Aici s-au întâlnit, cred experții, cu purtătorii culturii Yamnaya, triburi de călăreți de stepă, care au răspândit limbile indo-europene pe toată întinderea pajiștilor Eurasiei. Așa s-a ajuns la două mișcări genetice și lingvistice de la est la vest și de la vest la est. „Așa cum vedem, strămoșii iakuți s-au deplasat de la est la vest, iar datele noastre genetice arată că și indo-europenii se răspândesc de la vest la est. Însă influența uralicilor a fost în mare parte ancorată în nord”, precizează Kim pentru aceeași publicație.

Arheologii au legat, de mult timp, răspândirea uralicilor cu ceea ce se numește „fenomenul Seima-Turbino” sau apariția bruscă, acum aproximativ 4.000 de ani, a unor metode avansate din punct de vedere tehnologic de turnare a bronzului în nordul Eurasiei. Cele mai noi mostre genetice, adunate de Kim cu ajutorul altor arheologi, inclusiv Leonid Vyazov de la Universitatea din Ostrava, Cehia, au dezvăluit traseul urmat de strămoșii iacuți ai popoarelor uralice, printr-o succesiune de situri funerare antice care se întind treptat spre vest, fiecare având un inventar bogat de artefacte aparținând culturii Seima-Turbino. Studiile au stabilit că finlandezii, estonienii și alte populații vorbitoare de limbă uralică au în comun astăzi o semnătură genetică est-eurasiatică. Astăzi, această amprentă este purtată în procente diferite, de popoarele europene cu origini uralice.

La unele s-a produs o diversificare genetică și etnică puternică care a diluat puternic filonul primar din Yakuția. Estonienii păstrează aproximativ 2%, finlandezii aproximativ 10%. La capătul estic al distribuției, poporul Nganasan, grupat în nordul extrem al Rusiei, are aproape 100% strămoși yakuți. La cealaltă extremă, maghiarii moderni și-au pierdut aproape de tot amprenta yakută. „Dar știm, pe baza unor analize ADN antice că acești cuceritorii medievali ai Ungariei au adus limba purtată de acești strămoși”, a subliniat Tian Chen Zeng, din cadrul Departamentului de Biologie Evoluționară Umană, pentru Harvard Gazette.