Decizia lui Boris Johnson a trimite în Rwanda migranţii ilegali, considerată de ONG-uri ''crudă şi meschină''

Decizia lui Boris Johnson a trimite în Rwanda migranţii ilegali, considerată de ONG-uri ''crudă şi meschină''

Planul guvernului britanic de a trimite în Rwanda migranţii ilegali a fost primit cu critici de ONG-uri şi de opoziţia laburistă, dar şi de unii deputaţi din Partidul Conservator al premierului Boris Johnson, contestatarii iniţiativei punând la îndoială legalitatea, etica şi costurile acesteia, relatează vineri agenţia EFE.

Boris Johnson a anunţat joi un acord pe cinci ani încheiat cu statul african Rwanda, în cadrul reformei sistemului britanic de imigraţie, cu obiectivul ''recăpătării controlului frontierelor'' după Brexit şi descurajării sosirii migranţilor clandestini şi a activităţii traficanţilor.

Conform înţelegerii cu statul african, guvernul de la Londra va oferi celui de la Kigali 120 de milioane de lire sterline pentru iniţierea programului, apoi pentru fiecare migrant primit de Rwanda acesta va primi câte 30.000 de lire sterline.

Încă nu se cunosc toate detaliile acordului, dar guvernul britanic a menţionat că acesta se va aplica şi în cazul migranţilor ilegali care au pătruns anterior anul acesta în Marea Britanie traversând Canalul Mânecii.

Peste 160 de organizaţii neguvernamentale au reacţionat condamnând această iniţiativă ''crudă şi meschină'', criticată de asemenea de unii parlamentari din partidul lui Johnson şi de liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer, acesta din urmă catalogându-o drept ''impracticabilă'' şi având un cost ''exorbitant''.

Într-o scrisoare adresată ministrului britanic de interne Priti Patel, ONG-urile cer anularea acordului cu Rwanda şi elaborarea de ''soluţii umane şi eficace'' pentru migranţii care vin în Marea Britanie. ''Este o formă ruşinos de crudă de a trata oameni care au venit în căutare de protecţie, fugind de persecuţie sau conflicte'', susţin acele ONG-uri, printre care şi Amnesty International.

Acestea evidenţiază istoricul negativ al Rwandei în materie de respectare a drepturilor omului şi că planul de expulzare a migranţilor către această ţară va avea costuri astronomice, dacă avem în vedere cheltuielile pentru detenţie, transport, escortă, formalităţi legale şi administrative.

În prezentarea planului făcută joi, Boris Johnson a susţinut că Marea Britanie ''îşi va respecta deplin obligaţiile legale internaţionale'' şi că Rwanda este ''una dintre cele mai sigure ţări din lume'' şi este ''recunoscută pe plan mondial pentru istoricul său de primire şi integrare a migranţilor''.

Australia şi Israel au semnat la rândul lor astfel de acorduri cu Rwanda pentru relocarea migranţilor clandestini către această ţară, iar Danemarca ia în calcul de asemenea o înţelegere similară.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”