Decizie istorică pentru tătarii din Crimeea

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat luni că a semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimea în calitate de popor reprimat în timpul lui Stalin, un gest în favoarea acestei minorităţi musulmane care s-a arătat ostilă alipirii la Rusia.

Vladimir Putin a semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimeea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ţin să vă informez că am semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimeea, a armenilor, germanilor, grecilor, tuturor celor care au suferit în timpul represiunii stailiniste", a anunţat el în cadrul unei reuniuni guvernamentale, citat de agenţia de presă rusă RIA Novosti.

Tătarii din Crimeea, care reprezintă aproximativ 12 la sută din populaţia peninsulei, au boicotat în mare parte referendumul din 16 martie, care a condus la alipirea Crimeei la Rusia.

Toată populaţia de tătari din Crimeea a fost deportată în Asia Centrală la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial de către Stalin, care o acuza de colaborare cu germanii.

Tătarilor nu li s-a permis să se întoarcă în Crimeea decât după perestroika, la sfârşitul epocii sovietice. Ucraina nu a adoptat niciodată legea privind reabilitarea lor, iar tătarii se confruntă în continuare cu probleme privind proprietatea asupra terenurilor, în special.

Formată în prezent din aproximativ 300.000 de persoane, această comunitate cere să beneficieze de o lege rusă din 1991 privind "Reabilitarea popoarelor reprimate", care oferă dreptul la unele compensaţii.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Ana Birchall / „Inițial am crezut că este un fake… dar nu este deși, pentru reputația și imaginea României, chiar aș fi vrut să nu fie adevărat”

2 Așa o fi?

3 Rubio a dezvăluit la Munchen câți soldați pierde Rusia săptămânal pe frontul din Ucraina

4 Dovezi tot mai numeroase că Epstein a fost ucis: un misterios fulger portocaliu și medicul care spune că a fost strangulat

5 Elita Chinei care dispare în mod ciudat. În Marea Sală a Poporului din Beijing sunt tot mai multe scaune goale