Deficitul de consilieri școlari lasă mii de elevi de la sate fără sprijin psihologic
Mircea Dumitru, fost ministru al Educației Foto: Eduard Enea
Șansele unui elev din România de a beneficia de consiliere școlară sunt puternic influențate de mediul în care învață, doar aproximativ trei din zece specialiști desfășurându-și activitatea în mediul rural. Conform statisticilor Ministerului Educației, preluate într-o analiză Edupedu, în anul școlar 2025–2026 își desfășurau activitatea 2.399 de consilieri în orașe, în timp ce în școlile de la sate existau doar 1.123 de specialiști.
Această discrepanță este agravată de modul în care sunt structurate unitățile de învățământ rurale. Deoarece o singură școală cu personalitate juridică are adesea în subordine mai multe structuri situate în sate diferite, un singur consilier este nevoit să își împartă timpul între toate aceste locații. Fostul ministru al Educației, Mircea Dumitru, a explicat pentru „Adevărul” că repartizarea formală a unui specialist pe o astfel de unitate nu le asigură copiilor accesul real la sprijin:
„Un consilier «în fiecare unitate cu personalitate juridică» sună bine, dar o școală-mamă din rural are adesea mai multe structuri arondate în sate diferite. Consilierul devine itinerant și ajunge rar la fiecare elev.”
Calculele care contrazic promisiunile oficiale
Actualul program de guvernare propune, în limita bugetului disponibil, crearea a 500 de posturi noi de consilieri școlari în intervalul 2027–2028, vizând astfel un prag de cel mult 500 de elevi pentru fiecare specialist. Totuși, realitatea din teren indică un decalaj major față de această țintă. La nivelul anului școlar 2025–2026, în întreg sistemul activau 3.539 de consilieri – cu doar 44 mai mulți comparativ cu anul anterior –, ceea ce înseamnă o medie de 756 de elevi pentru un singur specialist.
Analizând datele furnizate de Ministerul Educației, despre care menționează că prezintă anumite neconcordanțe, Mircea Dumitru a calculat pentru „Adevărul” deficitul real de personal:
„La un raport de 500:1 ar fi nevoie de circa 5.350 de consilieri, adică de aproape 1.800 de posturi noi, nu de 500. Cu 500 de posturi în plus, raportul coboară doar la aproximativ 660 de elevi la un consilier.”
În plus, această normă de un specialist la maximum 500 de copii nu reprezintă o inițiativă recentă, ci a fost deja legiferată prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care a redus plafonul anterior de 600 de elevi. De altfel, încă din anul 2022, fostul ministru de resort Sorin Cîmpeanu estima că România trebuie să ajungă la un număr de 10.000 de consilieri școlari până în 2027. La acea dată, sistemul dispunea de 3.138 de specialiști, existând situații extreme în care un singur consilier răspundea de 2.400 de copii, potrivit declarațiilor lui Cîmpeanu.
„Ținta rămâne, așadar, o obligație legală neîndeplinită, nu o idee nouă”, punctează Mircea Dumitru.
Riscul sancționării copiilor în lipsa prevenției
Deficitul de personal și lipsa unui contact permanent cu un specialist împiedică depistarea la timp a problemelor comportamentale și emoționale. Pe lângă atribuțiile de orientare școlară și profesională, consilierii trebuie să gestioneze sute de cazuri, fiind astfel forțați să intervină doar în situațiile de criză și să neglijeze prevenția, atrage atenția fostul ministru.
„Un consilier cu 500 de elevi poate face mai ales intervenție în criză, prea puțin prevenție”, afirmă Mircea Dumitru.
În acest context, există pericolul ca manifestările problematice ale elevilor să fie tratate strict prin pedepse disciplinare, fără ca școala să caute cauzele profunde. Astfel, riscă să treacă neobservate tulburări și situații grave, precum simptomele depresive, anxietatea, izolarea socială, tensiunile din familie, dificultățile de învățare nediagnosticate sau fenomenele de bullying, inclusiv cele din mediul online.
Soluții pentru mediul rural și problema sustenabilității financiare
Pentru a debloca situația din școlile sătești, unde distanțele mari și penuria de personal blochează accesul copiilor la ajutor, fostul demnitar susține că simpla creare de posturi este inutilă fără pachete motivaționale. Acesta propune acordarea unor sporuri salariale, decontarea transportului și sprijin pentru cazare în cazul specialiștilor care aleg mediul rural. Complementar, fără a substitui însă prezența fizică în unitățile de învățământ, s-ar putea apela la echipe mobile și la servicii de teleconsiliere.
De asemenea, Mircea Dumitru vede necesară structurarea asistenței psihologice pe trei paliere distincte: acțiuni generale de prevenție pentru toți școlarii, intervenții țintite pentru elevii aflați în categorii de risc și direcționarea rapidă a cazurilor grave către servicii clinice, printr-un parteneriat funcțional între unitățile de învățământ, DGASPC și rețeaua medicală.
În prezent, o inițiativă menită să sprijine acest sector este proiectul european ConsEDU, cu un buget de 25,5 milioane de euro. Potrivit explicațiilor fostului ministru, programul vizează, până în anul 2027, pregătirea a 2.000 de diriginți și 2.500 de consilieri, crearea unei platforme digitale la nivel național și echiparea a 2.500 de unități școlare cu instrumente specifice de lucru.
Cu toate acestea, rămâne incert modul în care aceste servicii vor fi susținute după epuizarea fondurilor europene. Mircea Dumitru avertizează că succesul unor astfel de programe trebuie judecat după impactul real asupra copiilor:
„Cred că măsurarea eficienței ar trebui să privească rezultatele, nu doar procesele: nu doar câte posturi sau câte ședințe de consiliere au existat, ci și bunăstarea elevilor, măsurată cu instrumente validate, în mod repetat.”
În viziunea sa, un sistem funcțional pe termen lung necesită implicarea activă a părinților, aplicarea riguroasă a normelor anti-bullying, publicarea anuală a datelor relevante și realizarea unor evaluări independente.
„Este important ca elevul să știe cine este consilierul și cum ajunge la el, să primească ajutor în câteva zile, nu în câteva luni și să simtă că școala îl ascultă înainte de a-l sancționa”, adaugă fostul ministru al Educației, subliniind că miza reală este modul în care statul garantează continuitatea acestor servicii. „Întrebarea importantă despre orice promisiune de program nu este «dacă e o țintă bună?», ci «ce mecanism, ce buget și ce indicator o fac verificabilă?»”, a concluzionat Mircea Dumitru.
Explorează subiectele:
