Delegaţia Comisiei de la Veneţia, la discuţia cu Iohannis: Opinia asupra modificării Codurilor, adoptată în sesiunea din 19 - 20 octombrie

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, joi, la Palatul Cotroceni, delegaţia Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), context în care membrii acestui organism au menţionat că opinia Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală urmează a fi adoptată în cadrul sesiunii plenare din 19 - 20 octombrie, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

În cadrul discuţiilor cu membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia, preşedintele Iohannis a apreciat expertiza tehnică a acestui organism, precum şi importanţa opiniilor exprimate de acesta atât în privinţa legilor justiţiei, cât şi a Codului penal şi a Codului de procedură penală.

Şeful statului a reiterat principalele probleme ridicate de noua formă a legislaţiei penale, aşa cum a fost votată de către Parlament.

"În acest context, preşedintele României a arătat că modificările Codurilor penale diminuează predictibilitatea şi dezechilibrează sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale. Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că este inacceptabilă distrugerea coerenţei legislative. De asemenea, preşedintele României a subliniat că modificările propuse de actuala majoritate parlamentară riscă să compromită efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani", arată Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a evidenţiat că implicarea şi sprijinul experţilor Comisiei de la Veneţia au rolul de a ajuta România să aibă o legislaţie performantă şi modernă.

Întâlnirea a avut loc în cadrul pregătirii avizului Comisiei cu privire la recentele modificări ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală adoptate de către Parlament. În acest caz, Comisia de la Veneţia a fost sesizată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români