Delir imobiliar sau glumă nesărată? Cum arată în interior cocioaba închiriată cu sute de euro în București FOTO

Delir imobiliar sau glumă nesărată? Cum arată în interior cocioaba închiriată cu sute de euro în București FOTO

O casă veche aflată în stare avansată de degradare, care stă în unele părţi să se dărâme, se închiriază la capăt de București pentru 300 de euro. Mare parte dintre cei care au citit anunțul cred că e doar o glumă proastă, în timp ce alții se arată șocați de faptul că o casă fără geamuri și pe jumătate dărâmată poate fi închiriată.

Casele de la periferia Clujului vândute la preț de castel din Franța sau Scoția nu sunt singurele aberații ale unei piețe imobiliare bizare, cea din România. Iar piața imobiliară bucureșteană o concurează tot pe cea din Cluj . O bucureșteancă a postat un anunț pe grupul de Facebook „Caut chirie/ ofer chirie- București” în care precizează că închiriază o casă pentru 300 de euro în Bucureștii Noi. Până aici nimic deosebit, doar că pozele spun altceva.

casa daramata 2 jpg
image

Casa arată precum un grajd dărâmat sau ca și cum ar fi fost bombardată. Fără uși și fără geamuri, aproape dărâmată, casa pare mai degrabă o glumă. De altfel, anunțul a fost întâmpinat cu neîncredere de către unii internauți, însă alții l-au luat în serios, așa cum însăși cea care l-a postat dă asigurări. Mai mult, femeia a dat asigurări și că locuința e dotată cu electrocasnice și amintește că prețurile sunt tot mai mari.

image

Închiriez casă în Bucureștii Noi, spre Chitila, utilată și dotată cu electrocasnice funcționabile. Rog să vă abțineți de la comentarii cei care nu aveți nimic de făcut. Preț 300 de euro. Vă rog să nu comentați aiurea, pentru că prețurile la chirii au crescut. Dacă nu vă convine prețul, faceți voi rată la bancă și cumpărați-vă case”, a fost anunțul bucureștencei.

Apoi, femeia a revenit cu un alt mesaj, în care anunța că a găsit chiriaș. Și cu o glumă, care le-a întărit convingerea celor care o acuzau că doar face glume proaste.

„Casa a fost închiriată acum 10 minute. Dar, pentru faptul că am avut foarte multe cereri, m-am gândit să închiriez încă o casă, moștenire de la străbunica. Aceea este mai scumpă ca și preț pentru că am mileuri cusute cu ață roșie cum se făceau cândva. Mobila își păstrează încă autenticitatea prin mirosul fin de anticariat”, a mai scris ea.

Postările femeii nu au rămas fără răspuns. La scurt timp, a plouat cu mesaje, cele mai multe ironice.

300 euro cu fantoma lu’ mamaie inclusă?”, a întrebat cineva. „Așa aveam și eu, și mă oftic că nu am cerut mai mult. După ce pleacă cei de acum (cu care am semnat contract pe doi ani), voi mări la 1.000 euro. P.S.: Nu accept animale că zgârie chirpiciul”, a scris altcineva.

„Dați-i afară și închiriați după aceea cu preț mare. Se poartă. 350 de euro este foarte puțin. Noi plătim la ANAF, vai de capul nostru ce cheltuieli avem. Ce știu chiriașii”, a fost alt mesaj.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat