DEMENȚĂ la Antena 3! Firea susține că sârma de 4 cm din colon i-a fost plasată de o mână criminală!!! Mai mult, spune că a fost inițial mai mică și a crescut acolo!!!
DEMENȚĂ la Antena 3! Firea susține că sârma de 4 cm din colon i-a fost plasată de o mână criminală!!! Mai mult, spune că a fost inițial mai mică și a crescut acolo!!! Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a vorbit luni seară, la Antena 3, despre sârma de 4 centimetri pe care medicii i-ar fi găsit-o în colon. Firea nu a exclus existența unei mâini criminale, asupra acestui lucru insistând în timpul emisiunii și Gabriela Firea, și realizatorul Mihai Gâdea.
Firea: „E posibil să fie redus la un nivel mic, într-o prăjitură, astfel încât să nu se simtă la înghițire. E de câteva luni, nu de ani. Nu vreau să fac un păcat, dar cred că nimeni în situația mea nu ar exclude orice variantă. Ea în colon a fost identificată desfășurată și de aproape 3-4 centimetri, nu aveam cum s-o înghit atât de mare. Mi s-a spus că se putea în condiții de căldură să se facă sub o formă mică, circulată, astfel încât să nu zgârie la înghițire, iar în colon, în prezența acidului să se desfacă și să producă probleme.”
Primarul general a subliniat că, în general, este o persoană foarte atentă cu alimentația și modul în care mănâncă, excluzând astfel posibilitatea să fi înghițit acea sârmă fără să-și dea seama.
Acest lucru s-ar fi putut totuși întâmpla, a revenit Firea, doar dacă bucata de sârmă ar fi fost foarte mică la momentul înghițirii, pentru a se mări ulterior, la contactul cu anumite substanțe din organism.
În acest sens, Gabriela Firea a citat din specialiști în fizică și chimie care i-ar fi vorbit despre așa ceva, dar pe care nu i-a și numit.
Principalele declarații ale Gabrielei Firea:
Eu nu am vorbit patru luni despre această situație, bizară de-a dreptul. Bineînțeles că s-au găsit câțiva inamici din Consiliul General pentru că soțul meu a dezvăluit descoperirea acestei sârme de 4 cm.
Nu am nici cea mai mică bănuială ce s-a întâmplat. Eu sunt un om foarte precaut.
Există anumite persoane care îmi spun că tipul acesta de aliaj, în anumite condiții, de căldură sau de apropiere de anumite substanțe, facea acea sârmă mai mică sau de o anumită formă, încât să poată fi introdusă în mâncare. Medicii nu au explicație, noi nu avem explicații.
Poate că vom rămâne cu această întrebare: dacă a fost o întâmplare sau dacă a fost o mână criminală.
Nu aș fi mâncat cu înghițituri atât de mari încât să nu simt un aliaj. E posibil să fi fost redus la o mărime mai mică încât să fi putut fi introdus într-o prăjitură sau ceva de genul acesta și să nu se simtă în momentul înghițirii.
În organism era de câteva luni.
Stările de rău au început în decembrie și au fost tot felul de intervenții, tratamente, regim alimentar. Părea că trece, o luam de la capăt și tot așa până s-a ajuns la o ocluzie.
Nu vreau să fac un păcat, dar în acest moment cred nimeni în situația mea nu ar exclude orice variantă. Și varianta unei întâmplări, și anume, a unui produs în care să se fi strecurat din greșeală, din eroarea unei fabrici. Dar și să se fi introdus acea mică sârmă sub formă rotundă, inițial, în alimente, pentru că ea în colon a fost găsită desfășurată, nu strânsă. Avea 4 cm. Nu aveam cum să o înghit atât de mare.
Am discutat și eu cu unele persoane care cunosc mai multă chimie și fizică decât mine și au spus că se putea, în anumite condiții, de căldură sau de apropiere de unele substanțe, să se facă mai mică și circulară, astfel încât să nu zgârie la înghițire. Iar odată ajunsă în colon, în prezența acidului respectiv, să se desfacă.
Repet, ambele variante sunt la fel de plauzibile.