Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

DEMENȚĂ la Antena 3! Lăzăroiu s-a mutat la Gâdea în platou! Fraților, ăștia ne hotărăsc nouă soarta?

DEMENȚĂ la Antena 3! Lăzăroiu s-a mutat la Gâdea în platou! Fraților, ăștia ne hotărăsc nouă soarta? Lăzăroiu a declarat marți seară, la Antena 3, că Simina Tănăsescu, consilier prezidențial, i-a arătat altă sesizare. Reacția judecătorului CCR vine după ce Administraţia Prezidenţială a prezentat cererea înregistrată la Cotroceni prin care o persoană fizică solicită emiterea unui decret de încetare a mandatului judecătorului Petre Lăzăroiu de la CCR. Lăzăroiu, născut Ceaușescu, a fost la Antena 3 duminică seară, a intrat marți după-amiază prin telefon, după declarațiile președintelui, iar acum este iar la Antena 3, cu Chireac...

„(...) O plângere care circula în spațiul public emisă de acest ONG, care punea în discuție legitimitatea mandatului meu. Asta chiar nu știu. Deci acest document să zic așa este o părere emisă de o asociația, o fundație, șamd, care pune în discuție mandatul meu, dar ea a fost arătată președintelui CCR, iar președintele CCR a dat un comunicat de presă și a lămurit această chestiune. Mie mi s-a arătat exact aceeași hârtie pe care am clarificat-o, de-aia am și spus că este o aberație și n-am ce să discut pe ea. Deci nu mi s-a arătat nicicum ce a spus președintele astăzi. Nu știu despre această plângere. Danileț e ieșit public și a spus că nu are nicio cerere adresată la președinție. Vă trimit documentul, îl am și acum pe birou”, a spus Lăzăroiu la Antena3.

Întrebat cum interpretează sa cu consilierul președintelui, Lăzăroiu a spus că „A fost o modalitate de a mi se arăta un cartonaș”.

Administrația prezidențială a prezentat astăzi documentul prin care se cere revocarea mandatului lui Petre Lăzăroiu de la CCR, însă nu a fost făcut public numele persoanei care semnează solicitarea:

"In temeiul OG nr. 27/2002, formulez prezenta

CERERE

prin care va rog respectuos sa procedati la emiterea Decretului pentru incetarea efectelor Decretului nr. 553/02.06.2010 pentru numirea unui judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA, emis de PRESEDINTELE ROMANIEI si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 372/04.06.2010.

In fapt, prin Decretul nr. 553/02.06.2010 emis de PRESEDINTELE ROMANIEI, Domnul Petre LAZAROIU a fost numit in functia de judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMANIEI pentru un mandat de 9 ani, incepand cu data de 08.06.2010, in conditiile art. 68 alin. 3 din Legea nr. 47/1992.

Anterior, prin Decretul nr. 870/16.09.2008 emis de PRESEDINTELE ROMANIEI si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 654/16.09.2008, Domnul Petre LAZAROIU a fost numit in functia de judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA, in locul si pe durata mandatului Domnului Petre NINOSU, respectiv pana la data de 07.06.2010, ca urmare a decesului acestuia.

La data de 20.03.2018, CURTEA CONSTITUTIONALA a pronuntat Decizia nr. 136/2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 383/04.05.2018, in considerentele careia se arata, intre altele, ca:

“94. Pentru aceste argumente, dispoziţiile legale criticate, care reglementează posibilitatea înnoirii în funcţie, cu un mandat de 9 ani, a judecătorului care a deţinut deja un mandat corespunzător restului de mandat al unui alt judecător, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 142 alin. (2) referitoare la interdicţia înnoirii mandatului şi în art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), conform cărora "Nimeni nu este mai presus de lege". Curtea constată că nu este admis ca, pe calea unei norme infraconstituţionale, legiuitorul să eludeze o interdicţie de natură constituţională. Mai mult, acesta are obligaţia de a elimina din dreptul pozitiv soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională, precum cea care se regăseşte în actualul art. 68 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.”

Potrivit art. 147 alin. 4 din Constitutia Romaniei, deciziile pronuntate de CURTEA CONSTITUTIONALA sunt general obligatorii, avand aceleasi efecte pentru toate autoritatile publice si toate subiectele individuale de drept.

De asemenea, potrivit unei jurisprudente constante a CURTII CONSTITUTIONALE, cum ar fi, spre exemplu, Decizia Plenului CURTII CONSTITUTIONALE nr. 1/17.01.1995 sau Decizia CURTII CONSTITUTIONALE nr. 414/14.04.2010, autoritatea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile CURTII CONSTITUTIONALE, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta., solutia fiind aceeasi si pentru efectul general obligatoriu al deciziilor CURTII CONSTITUTIONALE.

In sfarsit, potrivit celor retinute in cuprinsul Deciziei CURTII CONSTITUTIONALE nr. 392/06.06.2017, autoritatea de lucru judecat si caracterul obligatoriu al solutiei prevazute intr-o decizie a CURTII CONSTITUTIONALE se rasfrang asupra tuturor considerentelor deciziei.

Prin urmare, date fiind efectele general obligatorii ale considerentelor cuprinse in paragraful 94 din Decizia CURTII CONSTITUTIONALE nr. 136/20.03.2018, sunt de parere ca dispozitiile art. 68 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, forma redactionala in vigoare, care cuprind o solutie legislativa constatata ca fiind neconstitutionala, sunt la randul lor lipsite de temei constitutional.

Or, potrivit celor retinute in considerentele Deciziei CURTII CONSTITUTIONALE nr. 414/14.04.2010, “lipsirea de temei constitutional a actelor normative primare are drept efect incetarea de drept a actelor subsecvente emise in temeiul acestora.”

In ceea ce priveste Decretul nr. 553/02.06.2010 pentru numirea unui judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 372/04.06.2010, acesta a fost emis de PRESEDINTELE ROMANIEI in temeiul, intre altele, al dispozitiilor art. 68 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, reprezentand astfel act subsecvent emis in temeiul acestei dispozitii legale, in sensul Deciziei CURTII CONSTITUTIONALE nr. 414/14.04.2010.

Invederez ca detinerea functiei de judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA nu reprezinta o facta praeterita, respectiv o situatie juridica epuizata, consumata la momentul emiterii actului de numire in functie.

Dimpotriva, pe toata durata mandatului de judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA, avem de-a face cu o stare permanenta, generatoare a unui intreg complex de drepturi si consecinte juridice, respectiv cu o situatie juridica cu persistenta in timp, aflata in derulare – facta pendentia.

In conditiile in care dispozitia legala care a generat-o a fost lipsita de temei constitutional, consider ca aceasta situatie juridica aflata in derulare nu mai poate supravietui.

Prin urmare, in cazul Decretului nr. 553/02.06.2010 pentru numirea unui judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA, emis de PRESEDINTELE ROMANIEI, apreciez ca se impune constatarea incetarii de drept a efectelor acestuia.

*

Reamintesc ca, potrivit art. 80 alin. 2 teza I din Constitutia Romaniei,

“Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.”

In speta, Presedintele Romaniei este chemat sa vegheze la respectarea art. 147 alin. 4 din Constitutia Romaniei, in ceea ce priveste efectele general obligatorii ale considerentelor cuprinse in paragraful 94 al Deciziei CURTII CONSTITUTIONALE nr. 136/20.03.2018.

Pe de alta parte, Presedintele Romaniei este chemat sa vegheze la buna functionare a CURTII CONSTITUTIONALE, garant al suprematiei Constitutiei si unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania, potrivit art. 142 alin. 1 din Constitutia Romaniei si art. 1 alin. 1-2 din Legea nr. 47/1992.

Or, este evident ca o buna functionare a CURTII CONSTITUTIONALE nu poate exista in conditiile unei vadite neconstitutionalitati sau cel putin nelegalitati a compunerii sale.

*

Fata de cele invederate, va rog respectuos sa procedati la emiterea Decretului pentru incetarea efectelor Decretului nr. 553/02.06.2010 pentru numirea unui judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA, emis de PRESEDINTELE ROMANIEI si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 372/04.06.2010.

In drept, imi intemeiez prezenta pe dispozitiile Constitutiei Romaniei, Legii nr. 47/1992 si OG nr. 27/2002.

(semnatura electronica conform Legii nr. 455/2001)"

Galerie foto și documente




Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ȘOC în CSM! Birchall desființează Secția Specială! Declarații care le-au dus în pragul leșinului pe Savonea și…

2 „Cățeaua” lui Dragnea a sărit la beregata Anei Birchall din cauza „foii de parcurs” semnate cu SUA! Și nenoroc…

3 VIDEO Virgil Măgureanu, dezvăluiri fără perdea despre personajele care au îngropat România în ultimii 30 de an…

4 VIDEO Povestea incredibilă a complexului Europa. O moarte suspectă, legături cu mafia și apusul unui imperiu

5 Pușcăriașul Miron Mitrea, șeful de campanie al Vioricăi Dăncilă pentru prezidențiale!

recomandări

Te ia DNA: Danut Groza

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Vezi cum drona asta zboară cu super viteză prin clădiri abandonate