Denunţ la DIICOT împotriva preşedintelui CNSAS pentru avizul eliberat Adinei Florea

Denunţ la DIICOT împotriva preşedintelui CNSAS pentru avizul eliberat Adinei Florea

Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor a depus la DIICOT o sesizare penală împotriva preşedintelui CNSAS, Constantin Buchet, pentru avizul eliberat procurorului Adina Florea, propusă la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

"În urma scandalului declanşat în jurul avizului CNSAS obţinut de Adina Florea (unica şi deopotrivă multipla propunere a ministrului Tudorel Toader pentru şefia DNA), Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor a înregistrat (în lipsa unei autosesizări care ar fi fost de dorit), luni, 14 ianuarie, la DIICOT (prin Registratura Generală a PÎCCJ), o sesizare penală vizând fapte ce ar putea întruni caracteristicile unor infracţiuni, comise de către preşedintele CNSAS, Constantin Buchet", informează un comunicat al asociaţiei, transmis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, ar exista "indicii temeinice" că preşedintele CNSAS a uzurpat atribuţiile Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în cazul Adinei Florea.

"Prin sesizarea către DIICOT am arătat că, potrivit ieşirilor publice ale unor membri CNSAS, există indicii temeinice că preşedintele CNSAS a uzurpat atribuţiile Colegiului CNSAS în cazul Adina Florea, eliberând 'ad-hoc' avizul acesteia de necolaborare cu Securitatea, 'prin încălcarea unor dispoziţii legale exprese' şi totodată falsificând conţinutul acestui aviz, care nu corespunde realităţii, cu consecinţa periclitării securităţii naţionale prin crearea premiselor pentru numirea în funcţia de procuror şef al DNA, instituţie cu un rol fundamental în menţinerea ordinii de drept, a unei persoane în legătură cu care nu există certitudinea că îndeplineşte condiţiile legale pentru numire", se arată în comunicatul citat.

Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor apreciază că există "indicii temeinice" ale comiterii infracţiunilor de "abuz în serviciu", "fals intelectual", "uz de fals" şi "răspândirea de informaţii false, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională" şi precizează că a solicitat efectuarea de cercetări, conform competenţelor ce revin DIICOT, prin audierea membrilor CNSAS şi a altor persoane relevante pentru anchetă, ca şi prin analizarea unor acte, precum stenograme ale şedinţelor CNSAS, documente pregătitoare de la Ministerul Justiţiei şi cele depuse la Administraţia Prezidenţială.

Asociaţia reaminteşte că preşedintele Klaus Iohannis a refuzat până în prezent să semneze decretul de numire a Adinei Florea în funcţia de procuror-şef al DNA. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...