DENUNȚĂTOR la DNA, deputatul Bărbulescu PROSPERĂ cu banii din ȘPĂGILE lui Vâlcov!

DENUNȚĂTOR la DNA, deputatul Bărbulescu PROSPERĂ cu banii din ȘPĂGILE lui Vâlcov!

Deputatul PSD Daniel Bărbulescu, „scriitor” la DNA în dosarul finului său, fostul ministru al Finanţelor şi senator Darius Vâlcov, este mai mult decât liniştit în contextul în care efectele anchetei penale ar putea să-l atingă şi pe el, în altă calitate decât cea în care este audiat acum, aceea de denunţător. Atât de liniştit, încât nu doar că îşi continuă, imperturbabil, afacerile demarate pe banii lui Vâlcov, dar chiar începe altele. Între două audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie, parlamentarul de Olt şi-a deschis la Slatina, pe bulevardul A.I.Cuza, prin interpuși, un magazin de haine recent inaugurat, scrie publicația locală Olt-alert.ro.

Este vorba de magazinul Diverso, amplasat în spaţiul fostului magazin de încălţăminte Leonardo, spaţiu aparţinând SC Alimentara SA pentru care noua chiriaşă, SC Dragosav Holding SRL, controlată prin interpuşi de Daniel Bărbulescu, plăteşte o chirie lunară de 2.000 de euro. SC Dragosav Holding SRL a fost înfiinţată în 8 august 2013 şi aparţine unei anume Elena I. Dragomir, de 50 de ani, născută în Scărişoara, domiciliată în Slatina şi despre care surse apropiate familiei Bărbulescu spun că este o apropiată a socrului lui Daniel Bărbulescu. De firmă se ocupă Veronica Streche, soţia ofiţerului de poliţie Marius Streche, angajat al IPJ Olt şi fin al deputatului Bărbulescu, implicat în odiseea celebrului seif al lui Vâlcov, plin cu cei 90.000 de dolari, tablouri rare şi lingouri de aur. Pe drumul dinspre locuinţa din Slatina în care era depozitat, aparţinând lui Bărbulescu, la gospodăria din Osica de Sus care aparţine părinţilor unui alt membru al grupului, Alin Calotă (prieten de familie cu soţii Streche) şi unde a fost descoperit de procurorii DNA, seiful ar fi poposit pentru o vreme şi în locuinţa părinţilor poliţistului.
De altfel, de când omul legii se află în preajma grupului Vâlcov - Bărbulescu, averea sa a crescut spectaculos.

În 2010, Marius Georgel Streche nu deţinea decât un autoturism fabricat în 2006. În declaraţia sa din 2011 apare un teren agricol de 25.000 mp, cu o valoare de impozitare de 15.000 lei, cumpărat în 2008, dar care lipseşte din declaraţia de avere depusă în 2010. În declaraţia din 2012 dispare terenul de 25.000 mp, fără ca el să se regăsească la imobile înstrăinate, şi apar alte patru terenuri agricole care însumează peste 10.000 mp, toate dobândite, de asemenea, prin vânzare-cumpărare, în 2006, dar care, ca şi terenul de 25.000 mp, nu apar în niciuna dintre declaraţiile de avere anterioare. Mai apare, de asemenea, o casă de 100 de metri pătraţi, cumpărată în 2011. În declaraţia dn 2013 apare un singur teren agricol de 28.000 mp, cumpărat, chipurile, în 2003 (fără specificaţiile de rigoare în declaraţiile anterioare), un teren intravilan de 1.500 mp, şi un alt autoturism, Volkswagen Passat, în locul celui vechi. Potrivit documentului, casa de 100 de mp cumpărată în 2011 nu se mai află acum în posesia poliţistului, care are o alta, de 150 mp, dobândită, tot prin cumpărare, în 2012. Trecem la declaraţia de avere din 2014 pentru a consemna, ca bunuri imobile, încă un teren intravilan şi o casă construită în 2013 în locul celei cumpărate în 2012. dar şi o altă maşină, mult mai nouă decât Volkswagen-ul ştiut. În 2013, Marius Streche a fost înaintat în grad pentru merite deosebite.

Veronica Streche, care lucrează la Registrul Comerţului Olt, acolo unde şefă a fost până în 2013 mama lui Daniel Bărbulescu, mai are o afacere ca persoană fizică autorizată, cu sediul în comuna Osica de Sus, localitatea de baştină a soţului.

Să ne întoarcem la deputatul Daniel Bărbulescu pentru a spune că, imperturbabila lui atitudine relaxată, în condiţiile date, îi face pe mulţi dintre cei care îl cunosc să se întrebe dacă nu cumva zvonul că omul ar avea oarece legături cu anumite servicii este, de fapt, o realitate.

Reamintim că deputatul Daniel Bărbulescu a formulat la DNA, în 15 martie 2015, un denunţ împotriva fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, în care a povestit, cu lux de amănunte, cum i-a dat acesta bani, în 2011, când Vâlcov era primar al Slatinei, o mare sumă de bani cu care a înfiinţat, la sfatul finanţatorului, mai multe firme controlate, ulterior, de cei doi prin interpuşi. Tot Bărbulescu le-a dat o mână de ajutor procurorilor DNA şi pentru descoperirea seifului care poposise o vreme chiar în locuinţa şi în care Vâlcov îşi ţinea o parte din avere, cei 90.000 de dolari, câteva tablouri rare şi trei kilograme de aur în lingouri. În dosarul întocmit de procurorii DNA Darius Vâlcov este urmărit penal, în stare de arest preventiv, pentru o şpagă de două milioane de euro, dar şi sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale”. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi primarul Slatinei Minel Prina şi directorul SC Imobiliare Consloc SRL, Lucian Şuşală (fost şofer al lui Vâlcov), ambii plasaţi în arest la domiciliu, dar şi oamenii de afaceri Timofte Petre-Bogdan şi Cristian Constantin Tomescu, puşi sub control judiciar pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.
 
Denunţurile au fost susţinute îndeaproape de soţia deputatului, Andra Bărbulescu. În afară de noua afacere, câteva dintre celelalte controlate de cei doi soţi îşi continuă, şi ele, liniştite, activitatea.  Olt-alert.ro



Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

3 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

4 Se retrag „Piedonii”? / De două zile sunt mucles...

5 Judecați voi...