Denunţătorul lui Ludovic Orban, la DNA

Luni dimineaţa, la sediul central al DNA s-a prezentat denunţătorul liberalului Ludovic Orban, Tiberiu Urdăreanu. Acesta a stat doar 5 minute la DNA, fără să precizeze motivul vizitei. 

Tiberiu Urdăreanu i-a denunţat la DNA pe Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, şi pe Ludovic Orban, candidatul PNL la Primăria Capitalei, la acea vreme. Urdăreanu a denunţat pentru a-şi uşura situaţia judiciară în dosarul pe care el însuşi îl are pe rolul instanţelor, cel în care este acuzat de DNA că i-a dat mită primarului din Iaşi, Gheorghe Nechita, pentru implementarea de către UTI a sistemului de management al traficului din Iaşi. 

Patronul UTI a colaborat cu anchetatorii ca să îşi reducă pedeapsa la jumătate. Deşi este amic cu Orban, Urdăreanu ar fi fost nevoit să apeleze la strategia denunţului pentru a-şi salva propria piele. În cazul lui Orban, Urdăreanu s-ar fi dus la DNA cu înregistrări ale unor convorbiri cu Ludovic Orban în care acesta îi spunea că are nevoie de 50.000 de euro ca să îi dea lui Sorin Oancea şi Cozmin Guşă. Orban voia să îşi asigure prezenţa în studiourile celor două televiziuni de ştiri pe perioada campaniei şi pre-campaniei electorale.

În decembrie 2015, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Nichita, primar al municipiului Iași, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, și a președintelui grupului de firme UTI, Tiberiu Urdăreanu, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.


populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?