Depozitele în lei ale populaţiei au crescut cu 0,9% în octombrie 2019

Depozitele în lei ale populaţiei au crescut cu 0,9% în octombrie 2019

Depozitele în lei ale populaţiei au crescut cu 0,9% în octombrie 2019 faţă de luna septembrie, până la 126,113 miliarde lei, iar faţă de octombrie 2018 au înregistrat un avans de 8,5% (4,9% în termeni reali), potrivit datelor Băncii Naţionale a României remise marţi AGERPRES.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au urcat cu 1,3% (până la 102,811 miliarde lei) faţă de luna septembrie şi cu 9,6% faţă de luna octombrie a anului precedent.

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, s-au majorat cu 1,4% faţă de luna septembrie, până la nivelul de 121,373 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,3%, până la 25,511 miliarde euro).

Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 13,1% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 11%).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au înregistrat în octombrie 2019 o creştere cu 0,7% (0,3% în termeni reali) faţă de luna septembrie 2019. Exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 0,6%.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018, creşterea depozitelor în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei a fost de 15,6% (majorarea a fost de 13,4% dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele în valută ale companiilor, exprimate în lei, au crescut cu 3,2% (2,8% în termeni reali) faţă de luna septembrie 2019 (exprimate în euro, acestea au crescut cu 3,1%). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 7,1% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor din alte sectoare au crescut cu 5,1%).

Potrivit datelor BNR, depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în octombrie 2019 cu 1,2% faţă de luna septembrie 2019, până la nivelul de 350,298 miliarde de lei şi cu 10,4% (6,7% în termeni reali) faţă de luna octombrie 2018. AGERPRES


populare
astăzi

1 Te ia cu fiori când citești așa ceva! Așa-zisul nostru stat este la mâna acestor „corbi”, în mai toate domeniile...

2 Asta e, de fapt, Austria, oameni buni...

3 Nici o surpriză / Cine este proprietarul Ferrari-ului surprins parcat pe o trecere de pietoni din Dorobanți...

4 „Am bătut recordul” / Un șofer de camion a arătat fluturașul de salariu după o săptămână de lucru în Statele Unite

5 BREAKING Document / Putreziciunea iese la iveală! / Alți 18 suspecți în dosarul de corupție de la Spitalul Militar! / Oficiali de rang înalt și cadre medica…