Deputaţii au amânat votul în cazul lui Florin Popescu, din lipsă de cvorum

UPDATE În lipsă de cvorum, deputaţii au amânat votul privind cererea procurorior de arestare preventivă a deputatului PMP, Forin Popescu.

"Nu sunt salvat. Sunt în continuare anchetat", a declarat Popescu, la finalul şedinţei de plen.


Cererea procurorilor de arestare preventivă a fost respinsă de deputaţii jurişti cu 15 voturi "împotrivă", 7 voturi "pentru" şi o abţinere.

Decizia finală aparţine însă plenului Camerei.

La ieşirea de la audierile din Comisia Juridică, Popescu s-a jurat că nu a mâncat niciun pui: „Vă dau cuvântul meu de onoare că n-am mâncat nicio aripă de pui. Sincer să fiu, e o nelinişte. Nimeni nu este fericit când se vorbeşte despre arestarea preventivă. Vreau să mulţumesc membrilor din Comisia Juridică pentru acest aviz. Voi merge în plen şi-mi voi susţine argumentele. În continuare, ce-o vrea Dumnezeu“.

DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. "Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012", a arătat DNA în cerere.

Florin Popescu a trecut de curând la PMP, de unde s-a autosuspendat după ce a fost declanşată acţiunea judiciară împotriva lui.

Material în curs de actualizare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India