Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus un denunţ la DNA împotriva lui Victor Zota

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus un denunţ la DNA împotriva lui Victor Zota

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus miercuri un denunţ la DNA - structura centrală, ''pentru suspiciuni de comitere a două fapte penale de către numitul Victor Zota, inspector angajat de către Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, la Agenţia Naţională de Transplant, în 11 martie 2019''.

"În fapt, am adus în atenţia procurorilor DNA, spre analiză, două documente care indică faptul că Victor Zota, condamnat anterior într-un dosar DIICOT de trafic cu ovocite, împreună cu soţia sa, Turcu Rosana-Maria, ar fi comis două fapte penale: conflict de interese şi fals intelectual. Am ataşat denunţului penal o factură din anul 2018, în valoare de 3.500 lei, plătită de Victor Zota, în calitate de coordonator de program de transplant la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov către PF-aul soţiei acesteia, Turcu Rosana Maria. În baza acestei facturi, soţia lui Victor Zota ar fi prestat fictiv activităţi de coordonare în domeniul transplantului în câteva spitale din Bucureşti. Conflictul de interese este limpede ca lumina zilei. Vom vedea însă care este opinia procurorilor DNA care nu s-au autosesizat până astăzi, deşi am făcut public acest document încă din luna martie a anului 2019!", a detaliat deputatul USR pe Facebook .

El a adăugat că al doilea document incriminat se referă la un protocol semnat între SRI, Autoritatea Aeronautică Civilă şi Agenţia Naţională de Transplant.

"Victor Zota comite, din punctul meu de vedere, fals intelectual, semnând în numele Agenţiei Naţionale de Transplant, în calitate de coordonator program naţional de transplant, el neavând această calitate în anul 2014. Urmează să depun alte plângeri penale, în luna iulie, împotriva unui grup de indivizi care sugrumă activitatea de transplant din România de peste 20 de ani. Cel mai mare deficit în sistemul de sănătate este cel de caracter, până ce sistemul de transplant nu va fi curăţat de ceea ce numea fostul şef ANT "mafia profesorilor", pacienţii care au nevoie de un transplant funcţional vor fi batjocoriţi la nesfârşit. Atrag din nou atenţia doamnei ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, faptul că încalcă legea, refuzând să-mi pună la dispoziţie ultimele două rapoarte ale Corpului de Control ale Ministerului Sănătăţii pe care le-am solicitat oficial încă din 20 martie 2019!", a menţionat Emanuel Ungureanu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR