„Deschideți ușa! Deschideți ușa!”. Momente de groază într-un metrou, după izbucnirea unui incendiu

Un incendiu a izbucnit de-a lungul șinelor unui metrou de navetiști și la unul dintre vagoane, luni dimineață, în Jersey City - SUA, provocând panică la o oră de vârf. Imaginile de la locul incidentului îi arată pe pasageri panicați, încercând să scape de flăcări și fum.

Treisprezece persoane s-au intoxicat cu fum, dintre care nouă au ajuns la spital, potrivit The New York Times , care notează că serviciul a fost suspendat pe două linii, timp de aproape cinci ore.

Incendiul a avut loc puțin după ora 6 dimineața, în stația PATH Newport din Jersey City. Focul a izbucnit sub unul dintre vagoane, au declarat oficialii Autorității Portuare, care investighează cauza flăcărilor.

În imaginile video distribuite pe rețelele de socializare se aude cum pasagerii din tren imploră conductorul să deschidă ușile în timp ce fumul invada vagonul. Oamenii se încurajau reciproc să rămână calmi în timp ce flăcările pâlpâiau în afara ferestrelor:

„Să ne mișcăm, hai!” „Mișcă, mișcă, mișcă!” „Deschideți ușa!” „Deschideți ușa.” „Ușor, ușor, ușor” „Hai, hai!”.

Când ușile s-au deschis într-un final, pasagerii au fugit pe peron. O persoană a mărturisit că și-a uitat portofelul în vagon, în graba de a ieși la aer.

„Era, literalmente, în flăcări”

Ulterior, pasagerii au relatat că au auzit o „explozie puternică” chiar înainte de izbucnirea incendiului.

„Nu a fost doar fum”, a spus un altul, adăugând că trenul „era, literalmente, în flăcări”.

Imagini de la locul incendiului. FOTO captură Sky News

Imagini de la locul incendiului. FOTO captură Sky News

Incendiul este cel mai recent dintr-un șir de probleme de transport în comun care au afectat navetiștii din New Jersey în această vară.

În iulie, autobuzele New Jersey Transit s-au tamponat în două coliziuni separate, ambele incidente producându-se între autobuze care intrau pe rampa care duce de la tunelul Lincoln la terminalul de autobuze Port Authority, potrivit sursei citate.

Cele două ciocniri s-au soldat cu zeci de răniți și au provocat întârzieri majore.

Amintim că și poliția germană investighează un incident major care a afectat traficul feroviar din vestul Germaniei. Este vorba despre un incendiu izbucnit la cabluri de pe calea ferată, considerat un posibil act de sabotaj .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă