Primarul oraşului, Silviu Ponoran, spune că intrarea în pivniţa respectivă a fost găsită în interior, într-o cameră a spitalului. 

”Acolo a fost puşcărie şi depozit de sare. Eu ştiu de la profesorul meu de istorie că în drumul lor spre supliciul de la Alba Iulia, acolo au fost ţinuţi Horea, Cloşca şi Crişan, în noaptea de 29-30 decembrie 1784. Apoi a fost depozit de sare. În 1954, directorul de atunci al spitalului a decis că beciul să fie închis pentru că pereţi au tras sare”, a declarat Ponoran, conform  Adevărul .

Acesta mai spune că în perioada Mariei Tereza, la Zlatna era centrul minier al Transilvaniei. În clădirea construită în 1713 a funcţionat sediul acesteia. Clădirea este în plin proces de modernizare, administraţia locală investind circa 8 milioane de lei pentru a o transforma înt-un spital modern. Unitatea sanitară va avea 20 de paturi şi va funcţiona ca secţie externă a Spitalului Judeţean de Urgenţă. În clădre a funcţionat şi vechiul spital al oraşului desfiinţat în 2013.

De Zlatna se leagă şi alte evenimente istorice ce au legătură cu eroii Horea, Cloşca şi Crişan. Pe 5 februarie 1785, autorităţile austriece au organizat la Zlatna premierea trădătorilor, dar şi ospăţul dat în cinstea lor, cu „binecuvântarea“ împăratului de la Viena.

Potrivit istoricului  David Prodan, la solemnitate au fost invitaţi protopopi, preoţi, locuitori ai satelor care luaseră parte la Răscoală. Întâlnirea nu a fost lipsită de fast. Pe o masă acoperită cu o cuvertură de preţ erau aşezate trei talgere de argint, în care s-au pus galbenii şi medalia de aur pentru protopopul care s-a „ostenit“ cu prinderea lui Crişan şi şapte diplome de eliberare a ţăranilor din iobăgie. Masa era flancată de amândouă părţile de soldaţi, iar doi funcţionari îi informau pe trecători ce scop are manifestarea. 

„Fură citite mai întâi în faţa poporului, înalte prescripte, traduse în româneşte. Apoi, comisarul gubernial Mihail Brukenthal aduse la cunoştinţă numele tuturor celor care vor fi premiaţi şi după aceea rosti celor adunaţi o cuvântare în limba română. Aici se pot vedea – vorbi el – o pildă grăitoare în ce chip împărătesc se răsplăteşte credinţa către capul Ţării, ascultarea faţă de mai marii ei şi purtarea liniştită. Din răsplăţile în sume aşa de mari care se împart azi, împreună cu eliberarea din iobăgie, pentru prinderea acestor nelegiuiţi, porniţi spre rele, pe care toţi îi cunosc, pot să vadă limpede şi lămurit că înălţatul împărat urăşte păcatul şi fărădelegea şi nu lasă nepedepsiţi pe oamenii nelegiuiţi şi pe făcătorul de rele, pe amăgitorii şi înşelătorii poporului...“, descrie David Prodan. 

Făgădăul (n.r cârciuma) „Kis pipa” din Zlatna, deţinut de un armean, a fost locul în care s-a ţinut ospăţul pentru trădătorii capilor Răscoalei. Tot de la David Prodan aflăm că petrecerea a avut loc într-o cameră lungă şi îngustă, cu padimentul de cărămidă roasă de prea mult umblat de lume. Aici au fost amenajate mese lungi cu câte zece scaune, pe care erau puse coşuri de alun, cu bucăţi de pâine albă şi solniţe de lemn umplute cu sare. „O slujnică vârstnică aduse două glăji (n.r. sticle) mari de vânars (n.r. ţuică) şi le puse pe cele două mese, îndemnându-i pe iobagi să bea în cinstea împăratului ai cărui oaspeţi erau. Apoi se aduseră două castroane mari cu papricaş, şi se mai puseră pe masă încă două căntoaie pline cu vin şi pahare mari şi groase“, astfel descrie istoricul petrecerea trădătorilor.

Clădirea fostului şi noului spital din Zlatna

Vărul lui Horea, chinuit de păcatul trădării Se spune că pe unul dintre trădători, Gheorghe Nicola, vărul lui Horea, l-a mustrat conştiinţa chiar în timpul ospăţului şi i-ar fi şoptit lui Popa Moise: „De bună seamă o să cadă blestemul pe noi şi mai ales pe mine pentru păcatul săvârşit vânzând pe Horia, duşmanilor!“ Părintele l-a liniştit spunându-i că „stăpânirile sunt de la Dumnezeu şi cine-i cu stăpânirea cu Dumnezeu este!“ Numai că presimţirea lui Gheorghe Nicola s-a adeverit. Mereu apăsat sub greutatea păcatului săvârşit prin trădarea vărului său Horia a simţit blestemul: doi feciori ai lui s-au stins de moarte năprasnică, iar fiica lui a căzut într-o prăpastie. 

Nevastă-sa şi-a luat pruncul cel mic ce-l mai aveau şi a plecat în lume. Cum toate se petreceau împotriva lui, şi-a căutat liniştea la mănăstiri. Un prim popas l-a făcut la Prislop. Se spune că părintele de acolo l-ar fi îndrumat spre mănăstirea Cozia, locul unde „să-şi mărturisească din nou marele păcat”. Aici şi-a găsit Gheorghe Nicola şi sfârşitul. Păcurarii transilvăneni care se întâlneau la văratul oilor pe creasta înaltă a Parângului, cunoşteau  un loc acoperit cu lespezi grele de stâncă numit „mormântul călugărului ardelean”.