Despăgubirile de război pentru Polonia din partea Germaniei sunt o problemă reală nerezolvată (președintele polonez)

Președintele polonez Andrzej Duda a subliniat marți că despăgubirile de război la care țara sa consideră că are dreptul din partea Germaniei constituie o problemă reală care nu a fost rezolvată, transmite agenția poloneză de presă PAP.

"Astăzi, după 70 de ani, chestiunea despăgubirilor de război pune probleme politice, dar este un fapt. (...) Noi, polonezii, nu avem niciun motiv să ne rușinăm sau să ne temem", a insistat șeful statului într-un interviu acordat posturilor catolice Trwam TV și Radio Maryja.

Andrzej Duda a evocat un recent verdict al justiției italiene care a ordonat Germaniei să plătească o sumă totală de 6,6 milioane de euro pentru crimele comise de naziști germani într-un sat din Italia, în 1943.

"Dacă a avut loc o crimă, dacă au avut de suferit oameni, trebuie să se acorde compensații. Este un lucru firesc, nu e nimic extraordinar (...) Putem discuta dacă aceste reparații să fie financiare sau de alt tip", a adăugat președintele polonez.

El a ținut să precizeze că trebuie ținut cont și de faptul că Polonia a primit foarte mult sprijin din partea Germaniei după al Doilea Război Mondial și mai ales în perioada comunistă, dar, "dacă cineva întreabă dacă problema reparațiilor de război a fost reglementată oficial, trebuie să spunem deschis că nu".

Polonia a renunțat în 1953 la compensațiile de război, la insistențele sovieticilor, dar numeroși experți au pus sub semnul întrebării acea decizie pe motiv că în acel moment Polonia nu era un stat suveran. În septembrie, Biroul de analiză al Sejmului (Camera inferioară a legislativului polonez) a publicat un raport care conchide că Polonia este eligibilă pentru compensații de război de la Germania și că afirmațiile contrare sunt nefondate, menționează PAP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR